Dinamo a ratat șansa de a încheia anul pe primul loc în SuperLiga, după remiza din derby-ul cu Rapid. În cazul unei victorii, dinamoviștii ar fi urcat pe prima poziție, lucru pe care nu l-au mai realizat de 13 ani.
Antrenorul Zeljko Kopic a oferit primele reacții după meci, declarând că rezultatul este unul echitabil, dar și-a exprimat regretul că echipa sa nu a reușit să încheie anul pe prima poziție.
Zeljko Kopic: „Am fost aproape de cele 3 puncte”
Tehnicianul croat a subliniat că echipa sa a avut o evoluție bună, dar a recunoscut faptul că și giuleștenii, sub comanda lui Marius Șumudică, au avut o prestație solidă. Totodată, Kopic a subliniat necesitatea unor transferuri în pauza competițională pentru a ridica nivelul echipei.
Tehnicianul a dezvăluit că echipa a ratat câteva transferuri importante în vară și că Dinamo are nevoie de întăriri pentru a continua să lupte în partea superioară a clasamentului.
„Evoluţia noastră de azi a fost bună. Am avut personalitate, am încercat să împingem jocul. Am întâlnit un adversar foarte bun. Cred că am fost puţin mai aproape de a obţine cele 3 puncte. Trebuie să muncim. Nu am văzut alte reacţii, am văzut jucătorul nostru pe gazon.
Emoţiile sunt la maximum într-un derby. Nu cred că a fost ceva deosebit în mod negativ. Bineîneţeles că am încredere în staff-ul meu. Am sperat să avem emoluţii bune, dar vrea să spun că nu am fost surprins de ceea ce am reuşit. Am ratat aducerea a 3 jucători şi în vară. Avem nevoie de 2-3 jucători care să îmbunătăţească nivelul al acestei echipe, mă refer la cel de acum. Mă refer la jucători în toate liniile. Nu pot vorbi despre Cisotti, e sub contract. Când joci un fotbal bun, e normal să apară ofertele. E un lider pe teren, are personalitate, e unul din motivele pentru care echipa este la acest nivel acum„, a spus Zeljko Kopic la digisport.ro.