Viorel Moldovan, sigur pe Rapid în lupta pentru play-off: „Ar fi o dezamăgire să ratăm. Echipa merge într-o direcție pozitivă!

Rapid se află într-o luptă tensionată pentru calificarea în play-off-ul SuperLigii, iar Viorel Moldovan a vorbit deschis despre șansele echipei, dar și despre presiunea resimțită în Giulești. Președintele clubului consideră că, în ciuda dificultăților de la începutul sezonului, lucrurile s-au stabilizat și echipa merge într-o direcție pozitivă.

Viorel Moldovan, încrezător în calificarea Rapidului în play-off

După 26 de etape disputate, Rapid ocupă locul 6 în clasamentul SuperLigii, fiind la doar două puncte de Sepsi și Petrolul, principalele contracandidate la un loc în play-off. Viorel Moldovan nu ascunde faptul că un eșec în această cursă ar fi o dezamăgire, însă este convins că echipa va reuși să-și atingă obiectivul.

Suntem angrenați și în Cupa României, unde ne dorim foarte mult să câștigăm competiția. Se vrea foarte mult la Rapid, mai ales ținând cont de investițiile făcute.

Am început sezonul cu anumite dificultăți, dar lucrurile s-au mai stabilizat. Sunt încrezător și, chiar dacă nu vom reuși, vom vedea ce se întâmplă mai departe.”

Da, ar fi o dezamăgire dacă ratăm. Dar au ratat și echipe cu obiective mult mai mari. A fost o perioadă de tranziție. În vară, au plecat foarte mulți jucători, lucrurile au fost puțin dezechilibrate.

Acum, însă, totul merge într-o direcție pozitivă și sunt convins că vom reuși să ajungem în play-off”, a spus Viorel Moldovan conform DigiSport.

Viorel Moldovan a spus totul: Clinton N’Jie rămâne la Rapid

Viorel Moldovan a scos la iveală un detaliu interesant. Șefii din Giulești nu au luat în calcul deocamdată varianta despărțirii de Clinton N’Jie. Vor fi analizate cu atenție prestațiile sale, iar „Șumi” va avea ultimul cuvânt de spus la capătul sezonului.

„Da, N’Jie face parte din lot, este sub contract, iar plecarea lui nu a fost luată în calcul. Vom vedea ce se va întâmpla cu el în viitor și ce evoluții va avea. Antrenorul va decide dacă va crede sau nu în el. Momentan, este jucătorul Rapidului până în vară și vom vedea dacă se va baza pe el”, a afirmat fostul vârf din fotbalul românesc, citat de digisport.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare