Viorel Moldovan, noul președinte al Rapidului, a tras concluziile după cantonamentul efectuat de giuleşteni în Slovenia.
Fostul internaţional a dezvăluit marea schimbarea pe care Neil Lennon o pregăteşte la Rapid.
Lennon va juca în sistemul 3-5-2
„Moldo-gol” l-a dat de gol pe antrenorul giuleştenilor. Rapid trece de la modulul 4-3-3 sau 4-2-3-1 la cel cu 3 fundaşi centrali.
„Băieții au fost implicați în totalitate, s-au antrenat excelent. Vis-a-vis de meciurile de pregătire, concluziile sunt pozitive, să spunem.
Dar știți cum e, sunt meciuri de pregătire. Am această experiență și îmi dau seama că atunci când se joacă pe puncte și când miza este mare, lucrurile se schimbă radical.
Dar e bine, în pregătire, ținând cont și de acest nou sistem pe care vrea să-l abordeze Lennon, 3-5-2, jucătorii au făcut progrese evidente și au încercat să asimileze cât mai repede acest modul tactic.
Am văzut lucruri foarte bune, lucruri mai puțin bune, dar e clar că procesul și progresul jucătorilor a fost pozitiv”, a declarat Moldovan, conform radio Sport Total FM.
Lennon anunță plecări de la Rapid
Rapid a făcut patru transferuri în această vară și i-a adus pe Luka Gojkovic, Cristi Manea, Timotej Jambor și Filip Blazek. Întrebat dacă mai are de gând să facă vreo achiziție, Neil Lennon a evitat să dea un răspuns concret și a lăsat loc de interpretări.
În schimb, Neil Lennon a fost extrem de hotărât în momentul în care a vorbit despre plecări și a transmis că sunt șanse mari ca anumiți jucători tineri să fie cedați unor alte echipe din această vară.
”Asta voi discuta cu directorul sportiv. Ca antrenor, îţi place să îţi faci treaba cu uşile închise. S-ar putea să aruncăm o privire asupra echipei. În momentul acesta, va trebui să facem nişte modificări.
Lotul este puţin cam mare în acest moment, aşa că va trebui să-l micşorăm. Câţiva dintre jucătorii tineri vor fi împrumutaţi către alte cluburi. În ceea ce priveşte aducerea altor jucători, vom vedea”, a spus Neil Lennon, pentru Rapid TV.