VIDEO | Primvs Derby a început! Avertismentul noului antrenor de la Petrolul, Mehmet Topal, pentru Neil Lennon

Mehmet Topal, noul antrenor al Petrolului, a câştigat deja inimile suporterilor prahoveni după ce a făcut declaraţii războinice la adresa rivalilor.

Petrolul – Rapid, adică „Primvs Derby”, a început deja. Tehnicianul turc a trimis săgeţi către adversarii din Giuleşti.

Topal vrea să-i supere pe rapidişti

La conferința de presă din momentul prezentării oficiale, Mehmet Topal a anunțat ce obiective are la Petrolul. Antrenorul turc vrea să obțină o clasare cât mai bună în următorul sezon, iar până la finalul contractului visează să cucerească titlul de campion cu formația prahoveană.

Gândurile antrenorului de pe Ilie Oană s-au îndreptat şi către derby-ul cu Rapid, de sezonul viitor.

„O să facem tot ce ţine de noi, o să dăm tot ce avem mai bun și o să-i trimitem acasă supăraţi”, a spus Mehmet Topal.

Se bate cu Petrolul la campionat

Chestionat cu privire la transferurile pregătite de Petrolul, tehnicianul turc a recunoscut că are pe listă anumiți fotbaliști din străinătate, însă a evitat să dea vreun nume.

„Sunt unele discuții în momentul de față. O să ne bazăm pe jucători români, iar din străinătate vom aduce fotbaliști de valoare. Am câteva sisteme de joc preferate, 4-3-3 mai mult.

Am venit aici și vreau să obișnuiesc și jucătorii cu asta, fotbaliștii sunt deștepți. O să avem o perioadă de cantoanement la Mogoșoaia, de mâine, după aceea în Turcia. Vom reveni în țară cu două meciuri amicale.

„O să facem o echipă care aleargă mult, cu o tactică bună. Aceasta este strategia mea. Contractul meu este de 3 ani. Obiectivul meu este să prindem locurile de sus și în trei ani vrem să luăm campionatul.

Eu nu am lucrat niciodata fără un obiectiv. O să ajungem la un nivel bun în perioada următoare. Aici vreau reacție din partea jucătorilor. Noi o facem tot posibilul să facem totul bine. Am încredere că o să ne îndeplinim obiectivele„, a mai declarat Mehmet Topal.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare