Luni, 29 iulie, Petrolul Ploiești și Rapid vor disputa tradiționalul „Primvs Derby”, în etapa a treia a Superligii României. Înaintea partidei, ultrașii din galeria „Lupilor Galbeni” au fost în cantonamentul echipei și au avut o surpriză pentru formația ploieșteană.
Ultrașii Petrolului, alături de fotbaliști înaintea derby-ului
Toată lumea știe despre rivalitatea din „Primvs Derby” dintre Petrolul Ploiești și Rapid. Chiar dacă vin după câteva rezultate dezamăgitoare, jucătorii Petrolului au avut parte de o surpriză impresionantă, în miezul nopții, de la ultrașii echipei.
Aproximativ câteva sute de suporteri au mers în cantonamentul echipei și au fost să încurajeze jucătorii înaintea partidei împotriva Rapidului.
După revenirea în primul eșalon al campionatului românesc, Petrolul a întâlnit de fiecare dată formația giuleșteană încă de la începutul sezonului. În ultimele derby-uri, „Lupii Galbeni” au învins Rapidul, iar de data aceasta ultrașii ploieșteni speră ca echipa lor de suflet să mențină acest rezultat pozitiv.
„Atunci când sezonul începe cu 𝐏𝐑𝐈𝐌𝐕𝐒 𝐃𝐄𝐑𝐁𝐘! 🤩
În primele 2️⃣ sezoane de la revenirea în Superliga României, am întâlnit Rapid București la începutul stagiuni, iar din ambele situații am ieșit învingători! ✅
🔜 Urmează al 3-lea sezon consecutiv cu derby la început de campionat și alături de toți fanii petroliști putem obține un nou succes!
- 13 august 2022: Petrolul Ploiești 1️⃣:0️⃣ Rapid București
- 13 august 2023: Rapid București 0️⃣:2️⃣ Petrolul Ploiești
- 29 iulie 2024: luni, ora 22:00 ⏳🟡🔵
Împreună vom reuși! Hai alături de noi pe stadionul “Ilie Oană” și fii parte din istorie. 𝐇𝐀𝐈 𝐏𝐄𝐓𝐑𝐎𝐋𝐔𝐋! 💛💙” au transmis ploieștenii pe contul oficial de Facebook.
Petrolul Ploiești este pregătită pentru derby-ul de foc cu Rapid
La conferința de presă premergătoare partidei, atât tehnicianul Sanjin Alagic, cât și fundașul Paul Papp s-au declarat pregătiți pentru partida mult așteptată împotriva Rapidului. Chiar dacă vin după o înfrângere usturătoare, elevii lui Mehmet Topal nu se lasă demoralizați de acest lucru și sunt pregătiți de marele derby.