Peluza Nord care susține FCSB s-a prezentat marți seară la Arena Națională din București pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Helmut Duckadam, fostul președinte de onoare de la clubul patronat de Gigi Becali.
Peluza Nord de la FCSB i-a adus un ultim omagiu lui Helmut Duckadam
Potrivit gsp.ro, aproximativ 150 de suporteri din galeria coordonată de Gheorghe Mustață au participat la acest eveniment extrem de trist pentru fotbalul românesc și pentru întreg sportul din țara noastră.
Ei au aprins câteva torțe și au afișat un mesaj, semnat de facțiunea „Skins Berceni”. De asemenea, ultrașii campioanei României au strigat în mai multe rânduri numele „eroului de la Sevilla”, dar și „Te vom iubi mereu” sau „Cu Steaua și după moarte”. (AICI VIDEO)
Anterior acestui moment, și delegația clubului FCSB, formată din întreg lotul de jucători și staff-ul tehnic și administrativ, a depus o coroană de flori lângă sicriul în care s-a aflat trupul neînsuflețit al lui Helmut Duckadam.
Mesajul transmis de campioana României
„Campionii României i-au adus astăzi un omagiu marelui Helmut Duckadam, care ne-a părăsit luni, la vârsta de 65 de ani.
Jucătorii, membrii staff-ului tehnic și ai celui administrativ au mers la National Arena, acolo unde a fost depus sicriul cu trupul neînsuflețit al portarului care a adus Cupa Campionilor Europeni la București. Aceștia au adus o coroană de flori in partea clubului și au transmis condoleanțe familiei îndurerate.
Toți cei care l-au admirat pe domnul Duckadam îi pot aduce un omagiu pe parcursul acestei zile.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a fost mesajul transmis pe Facebook de clubul roș-albastru.
Coroana de flori a fost purtată de către portarul titular Ștefan Târnovanu, în contextul în care Duckadam, la ultima sa intervenție publică, a avut un mesaj direct chiar pentru acesta.
„Da, până acum (n.r. Olympiacos, cel mai greu adversar pentru FCSB în faza principală din Europa League). Probabil cel mai greu va fi Manchester United.
Cred că e cel mai puternic și cel mai periculos. Eu cred că poate să facă față. Sunt surprins că am văzut echipa. Eu îl vedeam pe Chiricheș în locul lui Edjouma (n.r. la mijlocul terenului). (n.r. despre fundașii centrali) Dawa a jucat des acolo, și Popescu e bun jucător. Eu cred că nu vor fi probleme în apărare. Eu cred că totul se mizează pe Miculescu.
FCSB se bazează și pe faze fixe. Acolo se face diferența. Tănase și Bîrligea pot să colaboreze foarte bine. Pe Tănase dacă l-am lăudat înainte că obține penalty-uri, acum nu o mai face. (n.r. sfat pentru Ștefan Târnovanu) Să fie responsabil, că are momente când face greșeli pentru că e foarte încrezător în acele momente. Să nu facă greșeli care pot costa. În ultima perioadă a apărat bine. Să nu facă greșeli capitale”, a spus el pe 28 noiembrie în direct la Digi Sport, înainte de meciul FCSB – Olympiacos din Europa League.