VIDEO. Neymar, încântat de suferința lui Cristiano Ronaldo! Cum a fost surprins brazilianul în momentele în care portughezul era batjocorit de fanii lui Al-Hilal

Neymar a fost surprins în timp ce se amuza teribil în momentele în care Cristiano Ronaldo era ironizat de fanii lui Al-Hilal, după finala Cupei Regelui din Arabia Saudită cu Al-Nassr.

Starul portughez a fost extrem de afectat de înfrângerea suferită de echipa sa după executarea loviturilor de departajare și a fost surprins de camerele de filmat în timp ce plângea.

Neymar a râs în hohote când fanii lui Al-Hilal i-au strigat lui Cristiano Ronaldo numele lui Lionel Messi

Ulterior, pentru a accentua și mai mult frustrarea sa, fanii lui Al-Hilal au strigat în direcția lui Ronaldo numele marelui său rival Lionel Messi, în momentele în care lusitanul se îndrepta alături de coechipierii lui spre podiumul de premiere.

La scurt timp, pe rețelele de socializare a fost publicat un clip video în care Neymar, indisponibil pentru acest meci din cauza unei accidentări, s-a arătat foarte încântat de acel episod, râzând în hohote și chiar filmând momentul cu telefonul mobil.

Bineînțeles, este bine cunoscut faptul că brazilianul are o relație strânsă de prietenie cu Lionel Messi din perioada în care ei au fost coechipieri la FC Barcelona. De asemenea, din aceeași perspectivă, Neymar, cel mai probabil, a dezvoltat și un soi de rivalitate și poate chiar antipatie față de Cristiano Ronaldo, în urma duelurilor pe care le-a avut cu acesta când el era la Real Madrid.

Sursă video: X / All About Argentina

Ce ar putea urma pentru fotbalistul brazilian

După cum s-a notat anterior, Neymar este în continuare indisponibil din cauza accidentării grave suferite la genunchiul stâng în toamna anului trecut și se vorbește mult în această perioadă despre faptul că ar urma ca el să plece de la Al-Hilal, poate chiar în această vară.

„Neymar e în Brazilia. El e acum… cum a fost Messi când a câștigat ultima Cupă Mondială. Neymar a zis să fie undeva unde să fie el principal. El încearcă să revină pentru 2026, să fie în formă maximă.

Acum începe să gândească la varianta Santos sau o echipă mare din Brazilia. Sau Barcelona, de ce nu?! Deci vrea o echipă mare. Altundeva nu prea are unde să meargă. Dacă el o să rămână în Arabia Saudită, nu o să realizeze ceea ce își propune.

Cristiano Ronaldo e pregătit de când joacă fotbal. Neymar și-a trăit viața, e un om, nu doar a jucat fotbal. Noi am fost nevoiți să fim bărbați din adolescență, e foarte greu. Nu am avut timp de distracție și am fost nevoiți să ne transformăm în bărbați.

Oricine ar fi să aibă puterea financiară a lui Neymar și-ar dori să facă ce face și Neymar. Oricine de vârsta lui vrea să aibă orice, mașini, putere, să cumpere ce vrea.

Eu am o speranță mare să joace. E ultimul mohican. El este urmașul lui Ronaldinho, al lui Ronaldo. Chiar dacă nu a câștigat Balonul de Aur, e considerat unul dintre cei mai mari jucători din istoria Braziliei.

Pe Neymar l-a afectat foarte mult înfrângerea cu Croația (din sferturile CM 2022, din Qatar – n.r.). A fost cel mai aproape să își atingă visul. Acum apar din spate Vinicius, Endrick…. el urmează exemplul lui Messi”, a spus recent despre situația sa conaționalul Eric de Oliveira, fost fotbalist la Gaz Metan Mediaș, Pandurii Tg. Jiu, Viitorul Constanța sau FC Voluntari, în exclusivitate pentru Sport pe Surse.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare