Ianis Hagi, mijlocașul ofensiv legitimat la Rangers, și-a exprimat atașamentul față de clubul din capitala Scoției, în ziua partidei cu Hearts.
Fotbalistul de la naționala României, în vârstă de 26 de ani, ar urma să fie titular în campionat, după o pauză enormă, de 533 de zile! Confruntarea de pe „Ibrox Park” se va desfășura astăzi, 10 noiembrie, cu începere de la ora 19:00.
Ianis Hagi, declarație fenomenală pentru cei de la Rangers: „Sunt foarte fericit că m-am întors”
Așa cum se știe deja destul de bine, fiul lui Gică Hagi a evoluat în sezonul precedent în La Liga, la Deportivo Alaves, sub formă de împrumut. La revenirea în Scoția, Ianis a fost trecut pe linie moartă de Philippe Clement. Belgianul de la „cârma” lui Rangers l-a trimis chiar la a doua formație a britanicilor, din cauza unor probleme generate de contractul jucătorului român. Deși Clement îi transmisese clar că este nevoit să își caute un alt angajament, Ianis Hagi a reușit să rezolve situația grea în care se afla.
Într-un interviu acordat scoțienilor, mijlocașul lui Rangers a discutat despre perioada petrecută în Spania, transmițând ce înseamnă pentru el întoarcerea în Marea Britanie. Ianis Hagi a pus în scenă un discurs interesant în legătură cu Deportivo Alaves: a spus că ibericii nu au mentalitate de învingători.
„Ei bine, cu siguranță a fost diferit. Începând de la oraș, țară, vreme. Totul era diferit. Mi-a plăcut timpul petrecut în Spania doar pentru că apreciez foarte mult cum gândesc ei fotbalul și cum te antrenează.
În același timp, mi-a fost destul de greu să mă adaptez la mentalitatea de a nu câștiga fiecare meci și la mentalitatea de zi cu zi, care a fost cu siguranță dură.
Cu tot respectul, cred că există diferite tipuri de oameni acolo, diferite tipuri de mentalități fotbalistice. La vârsta de 26 de ani, am aflat multe despre mine până acum și știu ce îmi place și ce medii mă fac un om mai bun, un jucător mai bun.
Sunt într-un moment în care am descoperit destul de multe și sunt foarte fericit că m-am întors. Mi-a lipsit totul despre Rangers, așa că este bine că m-am întors”, a afirmat Ianis Hagi, conform Rangers TV.
Ianis, titular în încleștarea Rangers – Hearts?
Presa din Scoția a dezvăluit faptul că Philippe Clement ar urma să-l introducă pe Ianis Hagi titular în meciul cu Hearts, în runda #12 din campionat.
„Clement ar putea să-l lase pe tușă pe Mohamed Diomande și să-l introducă pe creativul playmaker Ianis Hagi. Românul e nerăbdător să prindă câteva minute, iar viclenia și măiestria lui ar trebui să desfacă apărarea adversă.
Iată echipa probabilă: Clement ar putea să-l lase pe tușă pe Mohamed Diomande și să-l introducă pe creativul mijlocaș Ianis Hagi. Românul e nerăbdător să prindă câteva minute, iar viclenia și măiestria lui ar trebui să desfacă apărarea adversă”, au notat cei de la Sports View.