După ce au celebrat alături de suporteri pe Arena Națională și la Ateneul Român, cei de la FCSB au mers într-un club din București unde au pus în scenă adevărata petrecere de după câștigarea titlului de campioni, primul după o așteptare de 9 ani pentru echipa roș-albastră.
Așa cum s-a întâmplat mereu în ultimii ani cu diferitele formații care au cucerit campionatul, de la acest eveniment nu au lipsit maneliștii care au avut rolul de a întreține atmosfera în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Maneaua lui Gigi Becali a răsunat la petrecerea de titlu organizată de cei de la FCSB
Unul dintre aceștia a „compus” câteva versuri special pentru patronul Gigi Becali, iar Octavian Popescu, deși a fost destul de des criticat de acesta în mod public pe parcursul acestui sezon, a părut cel mai încântat de prestația respectivă.
”Sursă: TikTok
Patronul noii campioane a României are planuri mărețe pentru sezonul următor
Înainte de meciul cu CFR Cluj, Gigi Becali a reiterat că obiectivul pentru stagiunea viitoare este reprezentat de accederea în faza principală a UEFA Champions League, acolo unde el își dorește ca echipa sa să se dueleze inclusiv cu Manchester City.
„Dan Petrescu e mizlic pentru mine. Eu vreau Lucescu! (n.r. Credeți că vine, la Rapid?) Nu cred că vine! Din ce am văzut, nu cred! Lucescu-i scump! Lucescu, dacă vrei să-l iei, trebuie să dai bani mulți și nu e sigur.
(n.r. I-ați da bani mulți să vină la FCSB?). Bă, eu dau! Dar, dacă dau, trebuie să facă ca mine! Dacă nu face, să fie sănătos! N-am nevoie nici de 7 Lucescu, dacă nu face ca mine!
(n.r. despre titlul câștigat de echipa sa) E bucurie mare. E bucuria lor acum, a jucătorilor, a staff-ului. Eu tot timpul trebuie să gândesc mai departe. Gândul meu e deja formula de echipă, tragere la sorți, Liga Campionilor. Asta e bucuria mea! Unde se câștigă banii!
Și nu e vorba că sunt eu lacom, bă, asta vrea bani, bani. Când eu spun bani, eu nu spun bani că vreau să câștig bani, eu spun bani că am nevoie ca să-i bucur pe ei! E normal să ai bani ca să te poți bate cu Manchester City.
Nu ca să-i bați, că nu poți să-i bați, dar ca să poți să concurezi cu ei. Să poți măcar să concurezi cu ei. V-am zis în trecut că am să joc cu Real…N-ați crezut! Acum vă spun că o să jucăm cu Manchester City! Prima tragere acum va fi Manchester City. Așa i-am promis fetei mele, că ține cu Manchester City, că vreau să cădem acum la grupe cu ei”, a spus Gigi Becali.