Victor Pițurcă explică echipa de start de la meciul cu Gaz Metan: Mateiu și Bărbuț s-au simțit obosiți

11
0
Share:

Victor Piţurcă, manager-ul general al Universităţii Craiova, a explicat de ce nu a mizat din primul minut al meciului cu Gaz Metan Mediaş, de vineri, de la ora 20:30, pe Alexandru Mateiu şi Cristi Bărbuţ, potrivit mediafax.

Deşi ambii jucători au fost titulari obişnuiţi în acest sezon la formaţia olteană, iar Mateiu a purtat banderola de căpitan la precedentul meci, cu FCSB, scor 0-1, Piţurcă spune că fotbaliştii au resimţit oboseala şi nu sunt 100% pregătiţi pentru meciul de la Mediaş. Bărbuţ a fost lăsat în afara lotului, iar Mateiu este rezervă.

“În momentul ăsta, Craiova are un lot de jucători valoroşi şi fiecare meci îl tratăm foarte serios, iar la următorul, cei care nu sunt azi în lot, pot să fie titulari. Aşa am simţit. De exemplu, Bărbuţ a traversat o perioadă mai dificilă din punct de vedere fizic. S-a simţit mai obosit şi atunci am decis să rămână în tribună. Mateiu, la fel, nu jucase în ultimul timp, a făcut un efort considerabil, atât la antrenamente, cât şi la meci, aşa că am decis să rămână pe bancă, iar dacă am nevoie de el, va intra”, a declarat Piţurcă, înaintea meciului cu Gaz Metan, la Look Plus.

De asemenea, managerul general al oltenilor a explicat că Alexandru Cicâldău va avea o responsabilitate mai ridicată, după ce a primit banderola de căpitan pentru meciul cu medieşenii: “El este unul dintre lideri, unul dintre cei mai talentaţi jucători din România şi merită să fie căpitan. Responsabilitatea pentru el trebuie să fie mult mai mare”.

Meciul dintre Gaz Metan Mediaş şi Universitatea Craiova, din etapa a 10-a a Ligii 1, se dispută vineri, de la ora 20:30.

Sursa: Stiripesurse.ro

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER