Victor Angelescu a făcut un anunț ferm despre situația lui Marius Șumudică la Rapid

Victor Angelescu a fost întrebat în legătură cu zvonurile din ultimele zile conform cărora la Rapid ar fi existat o ședință după meciul pierdut la Botoșani, în care s-ar fi discutat despre viitorul lui Marius Șumudică pe banca tehnică a formației din Giulești.

Victor Angelescu a transmis că nu a existat la Rapid o ședință pentru stabilirea viitorului lui Marius Șumudică

Acționarul minoritar al clubului alb-vișiniu a ținut să sublinieze că nu s-a pus problema de așa ceva, iar ședința respectivă nici măcar nu s-a petrecut.

De asemenea, el a dorit și să transmită ferm că el și colaboratorii săi din conducere nu au luat în vreun moment în calcul posibilitatea să se despartă de actualul antrenor.

„Nu a fost nicio ședință până acum la Rapid. Au mai fost discuții, dar nicio ședință până acum. Noi nu am discutat despre asta (n.r. despre demiterea lui Marius Șumudică), poate în presă. Nu s-a pus problema să discutăm despre demiterea antrenorului”, a spus Victor Angelescu, potrivit digisport.ro.

Practic, acționarul minoritar de la Rapid nu a făcut acum decât să reitereze poziția exprimată în spațiul public de președintele Viorel Moldovan în urmă cu doar câteva zile.

„S-a pierdut meciul. Asta a fost. Alte lucruri nu s-au întâmplat. Lucrurile sunt la fel. Avem încredere în Marius Șumudică! Îl sprijinim, suntem în spatele lui. Și îi dăm libertate totală să decidă vizavi de anumiți jucători. Noi îl sprijinim.

E nevoie de unitate. În aceste momente dificil e nevoie să fim împreună. Sunt convins că vom reuși să ne redresăm. În viața unei echipe mai sunt astfel de momente, dar Marius Șumudică este și va rămâne antrenorul Rapidului. Nu există niciun dubiu!

Avem două săptămâni și trebuie să ne pregătim cât mai bine, chiar dacă avem jucători la echipele naționale. Antrenorul va lucra cu ce are la dispoziție. Avem un amical sâmbătă și vedem ce va fi. Dar noi suntem alături de Șumudică și staff-ul lui. Îi susținem necondiționat. Avem încredere că vom ieși din această situație”, a spus atunci fostul atacant pentru gsp.ro.

Antrenorul a subliniat că nu are de gând să plece de la echipă în viitorul apropiat

De asemenea, ulterior acestei reacții, și Marius Șumudică a transmis în mod mai mult decât clar că nu are de gând să plece de la Rapid, cel puțin nu în acest punct al sezonului.

„Păi, cât de mult mi-am dorit eu să vin la Rapid, credeți că plec așa ușor? Nu se pune problema să plec de la Rapid. Sunt niște lucruri de bucătărie internă, de discutat cu jucătorii. Sunt momente în care nu interpretăm cum trebuie, de atitudine.

Există anumite probleme care trebuie puse la punct și le voi pune. E devreme. Va trebui să port niște discuții individuale cu ei. Nu este ușor să cunoști un grup. Nu sunt bisericuțe în vestiar, e una dintre cele mai cuminți echipe pe care le-am antrenat.

Nu se pune problema de așa ceva (n.r. să plece de la Rapid)! Eu nu am venit pentru bani la Rapid, am venit pentru un proiect. Am avut o discuție cu domnul Șucu”, a spus el în direct la Digi Sport.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare