Vești despre accidentarea lui Florinel Coman! Italienii scriu că ratează convocarea la naționala României

Florinel Coman (26 de ani) s-a accidentat în ultimul meci al celor de la Cagliari.

Florinel Coman revine la finalul lunii martie

Internaționalul român a resimțit dureri la gleznă și nu a mai putut continua meciul cu Genoa, primul în care a început ca titular la Cagliari. Accidentarea lui Florinel Coman nu este una gravă, însă gruparea din Sardinia nu va risca la partida cu AS Roma, astfel că fotbalistul nu va fi în lot.

Vestea cu adevărat proastă pentru Florinel Coman este că va reveni abia la finalul lunii martie pe teren, ceea ce înseamnă că va rata meciurile României din preliminariile Mondialului din 2026. Fotbalistul fusese convocat de Mircea Lucescu pe lista preliminară a stranierilor, însă se pare că nu va putea onora telegrama.

Prezența lui Florinel Coman la naționala României ar fi însemnat foarte mult, în condițiile în care jucătorul este încrezător odată cu transferul în Italia. De cealaltă parte, Răzvan Marin, se va afla în lot pentru duelurile cu Bosnia și San Marino.

Florinel Coman, sub așteptări în Qatar

Aflat la prima sa experiență în străinătate, Florinel Coman a reușit 3 goluri și 8 pase decisive în 19 meciuri pentru Al-Gharafa. Aceste cifre nu i-au convins însă pe oficialii clubului, care au decis să renunțe la serviciile internaționalului român până în vară.

Florinel Coman speră să-și relanseze cariera la Cagliari și să redevină fotbalistul din ultima perioadă petrecută la FCSB. Totodată, transferul în Italia reprezintă un mare avantaj și pentru selecționerul Mircea Lucescu, care îl poate urmări mai ușor.

Al-Gharafa l-a transferat pe Florinel Coman, în iulie 2024, oferindu-i un contract de 3 ani. Coman a fost adus de la Steaua București (n.r. – FCSB) pentru a întări lotul. Doar că jucătorul n-a reușit să ofere prestațiile așteptate de la el, astfel încât stafful tehnic să fie mulțumit.

Atât conducerea, cât și fanii, aveau așteptări mari de la Coman, dar acesta nu s-a ridicat la nivelul acestor așteptări“, a spus jurnalistul qatarez Mohammad Hassan.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare