Veşti bune pentru Alex Chipciu, după eliminarea din meciul cu Malta: Anderlecht vrea să-l păstreze pentru sezonul următor

48
0
Share:

Alex Chipciu a încheiat sezonul fotbalistic pe o pantă ascendentă. Eliminarea din meciul Malta – România, scor 0-4, este singurul lucru care îi umbrește fericirea, transmite Mediafax.

Folosit pe postul de fundaș de selecționerul Cosmin Contra în “dubla” tricolorilor din preliminariile EURO 2020, jucătorul în vârstă de 30 de ani a evoluat bine și a fost printre cei mai buni fotbaliști ai selecționatei României. Cu toate acestea, “Guriță” nu se va putea baza pe serviciile lui Chipciu în următorul meci al naționalei. Fotbalistul lui Anderlecht a fost eliminat în victoria cu Malta și va rata partida cu Spania din septembrie.

“Nu vreau să îmi găsesc scuze, dar cumva totul se compensează. Sigur că regret cele două cartonașe și faptul că m-am autoexclus din planurile pentru jocul cu Spania”, a declarat Chipciu pentru Digi Sport, care a precizat că are vești bune din Belgia.

Internaționalul român a ajuns la Anderlecht în anul 2016, formație alături de care a câștigat titlul de campion. În sezonul trecut a fost însă împrumutat la Sparta Praga, dar se pare că viitorul mijlocașului este tot Belgia.

“Am primit un telefon (n.red. – din Belgia) și mi s-a spus că sunt așteptat înapoi. Mi s-a comunicat programul și pe 8 iulie mă prezint la echipă. E o veste foarte bună pentru mine”, a mai spus Chipciu.

România este acum la egalitate de puncte cu Suedia, șapte, și ocupă locul secund în clasamentul grupei F. Spania este lider cu maximum de puncte, 12.

“Nu ne va fi ușor cu Norvegia și Suedia acasă. Au un nivel foarte bun, iar noi va trebui sa îl depășim pe al nostru. E important că după dubla asta putem spera în continuare, că suntem la mâna noastră. Un mare plus mi se pare că nu cedăm în niciun moment și avem forța de a reveni din situații limită, așa cum am egalat și la Oslo”, a adăugat optimist Chipciu, care a trimis și un mesaj pentru suporterii echipei naționale a României:

“Să fiți siguri că vom face tot ce e omenește posibil și mai mult chiar pentru calificare. Până în toamnă poate că vor fi lângă noi şi Pintilii, și Chiricheş, doi fotbaliști determinanți pentru România în opinia mea”.

Alexandru Chipciu are 45 de selecții la naționala României, pentru care a marcat 6 goluri.

Sursa: Stiripesurse.ro

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER