Fanii celor de la Corvinul Hunedoara au primit un mare motiv de bucurie chiar cu o zi înaintea meciului retur cu Paksi din prima manșă preliminară a Europa League, programat să se dispute joi, 18 iulie, de la ora 21:00, la Sibiu.
Primarul orașului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a informat că, în urma unei solicitări făcute anterior în acest sens, Agenția Națională pentru Sport a emis Certificatul de Identitate Sportivă pentru noua asociație sportivă creată pentru a prelua istoria Corvinului, respectiv Asociaţia Club Sportiv FC Corvinul Hunedoara 1921.
Corvinul Hunedoara mai are de făcut un singur pas până la obținerea dreptului de participare în Superliga
Astfel, pentru obținerea dreptului de participare în Superliga, mai este acum necesar un singur pas, reprezentat de depunerea la FRF a actelor necesare pentru schimbarea statutului din club de drept public în club de drept privat, demers care urmează să fie făcut în viitorul apropiat.
„Corvinul are Certificat de Identitate Sportivă ca entitate sportivă de drept privat.
În 2016, încă din primele mele zile de mandat ca primar, a trebuit să mă implic pentru a salva de la dispariţie fotbalul din municipiul Hunedoara ca disciplină sportivă practicată în mod organizat. Am înfiinţat atunci „CS Hunedoara”, club de drept public aflat în subordinea Consiliului Local.
În 2021, anul centenarului fotbalului hunedorean, am reuşit, împreună cu Ioan Andone şi prietenii noştri (şi ai Corvinului) să recuperăm brand-ul FC Corvinul Hunedoara 1921, demers susţinut doar din banii noştri, personali. Apoi am donat brand-ul municipiului Hunedoara, pentru a fi siguri că nimeni nu va mai putea să-l înstrăineze vreodată. Tot în 2021 ne-am stabilit un obiectiv clar: promovarea în Liga secundă la finalul unuia dintre următoarele două sezoane.
Anunțul făcut de primarul orașului, Dan Bobouțanu
În 2023 am reuşit să promovăm şi, mai mult, Corvinul Hunedoara a devenit revelaţia fotbalului românesc câştigând ediţia 2023 – 2024 a Cupei României (după ce a trecut de mai multe formaţii, considerate mult mai puternice, din Liga I). Astăzi Corvinul Hunedoara deţine o licenţă UEFA ca entitate de drept public şi poate juca într-o competiţie europeană, dar nu poate juca în Liga I, acolo unde ar fi trebuit să se afle în acest moment (pentru că, din punct de vedere sportiv, locul 2 în sezonul trecut, din Liga secundă, însemna promovare directă în prima ligă).
O lege proastă (fără niciun amestec cu Federaţia Română de Fotbal) – Legea Sportului din 1998 – nu permite unui club de drept public să poată evolua într-o ligă profesionistă (Liga I) cu toate că şi un club de drept public are contracte profesioniste încheiate cu jucătorii şi antrenorii. Din această cauză a trebuit să refacem întreaga documentaţie şi să înfiinţăm o asociaţie sportivă de drept privat, împreună cu Consiliul Judeţean Hunedoara.
Astăzi putem anunţa că Agenţia Naţională pentru Sport a emis Certificatul de Identitate Sportivă pentru noua asociaţie: Asociaţia Club Sportiv FC Corvinul Hunedoara 1921. Le mulţumesc tuturor celor implicaţi în acest demers! Corvinul se află acum într-o aventură europeană care sper să dureze cât mai mult. Din momentul în care parcursul european din actualul sezon se va încheia, vom depune la FRF documentele necesare pentru a ne transforma în club de drept privat şi pentru a avea astfel drept de promovare în Liga I”, a informat Dan Bobouțanu, primarul din Hunedoara, prin intermediul paginii sale personale de Facebook.
Bineînțeles că acest deziderat constituit de participarea în Superliga va fi posibil spre împlinire din sezonul viitor, în cazul în care echipa antrenată de Florin Maxim va obține din punct de vedere sportiv acest drept.