Veste uriașă pentru David Popovici înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris! Șanse sporite la medalie pentru înotătorul român

David Popovici a primit în cursul zilei de joi dinspre Statele Unite ale Americii o veste excelentă în perspectiva participării sale la Jocurile Olimpice de la Paris, competiție care a fost programată să se desfășoare în perioada 26 iulie – 12 august.

Caeleb Dressel, deținătorul en-titre al titlului olimpic în proba de 100 de metri liber și unul dintre principalii adversari ai sportivului român în vârstă de 19 ani în această probă „regină” a natației mondiale, preferata sa, nu va avea ocazia de a-și apăra medalia de aur cucerită la Jocurile Olimpice de la Tokyo, disputate în vara anului 2021 din cauza pandemiei de Covid-19.

David Popovici a scăpat de principalul competitor în proba de 100 de metri liber de la Jocurile Olimpice de la Paris

Înotătorul american în vârstă de 27 de ani a ratat calificarea pentru Paris în această probă, după ce în calificările interne din Statele Unite, desfășurate la Indianapolis, în statul Indiana, s-a clasat abia pe locul 3, cu un timp de 47,53 de secunde, în spatele lui Jack Alexy, 47,47, și Chris Giuliano, care s-a impus cu un timp de 47,38 de secunde.

Pe de altă parte, Dressel, septuplu campion olimpic, a reușit să se califice pentru proba de ștafetă 4 X 100 de metri liber de la Jocurile Olimpice de la Paris, iar în această săptămână are programate calificările în alte două probe individuale.

Revenind la proba de 100 de metri liber, după ce americanul a ratat calificarea, este foarte clar că șansele lui David Popovici la o medalie au crescut considerabil, în contextul în care erau oricum destul de mari, mai ales că înotătorul legitimat la CS Dinamo arată în această perioadă o formă foarte bună.

Înotătorul de doar 19 ani a câștigat medalia de aur în această probă la Campionatul European de la Belgrad

În cursul zilei de miercuri, el a reușit să câștige o nouă medalie europeană de aur, chiar în această probă, la Campionatul care se desfășoară în aceste zile la Belgrad.

„Am încercat să plec mai tare decât în calificări și semifinale. L-am întrebat pe domnul Adi dacă ar fi o greșeală și dacă e normal să îmi fie frică. Mi-a zis să nu îmi fac griji, nu se va întâmpla nimic. Mi-a zis să încerc să plec cât de tare pot.

Am plecat cât de tare am putut, am întors cu al doilea cel mai rapid sprint din istorie, așa cred. Dacă nu chiar primul. Trebuie să am mai multă încrede în mine. Eu pot! Nu mă așteptam la timpul ăsta. Nu mă gândeam la medalie. Mi-ar fi plăcut să câștig aurul, era undeva în spatele minții. Singurele obiective au fost să plec rapid, să îmi iasă elementele tehnice și să mă întorc și mai tare. Atât!

Cred că anul acesta e mai bine decât anul trecut. Am fost la câteva ediții de europene. Parcă devin din ce în ce mai familiar cu formatul, cu publicul, cu totul. Mă simt din ce în ce mai bine la Europene. Se vede frumos pe hârtie că mi-am apărat titlul. Dar nu a contat niciodată cu adevărat pentru mine. E un bonus, așa îmi place să mă gândesc. E un bonus”, a spus David Popovici pentru gsp.ro după această nouă performanță obținută.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare