Darius Olaru (26 de ani) a suferit două operații în aproximativ o lună.
Darius Olaru, OUT tot sezonul
Concret, căpitanul FCSB-ului a suferit o intervenție chirurgicală la umăr și una de polipi, însă prima problemă îl face pe mijlocaș să lipsească tot sezonul. Chiar dacă au existat zvonuri că va reveni mai repede, MM Stoica a dezvăluit că fotbalistul nu va evolua niciun minut până la finalul stagiunii.
Potrivit spuselor lui MM Stoica, Darius Olaru va fi apt de joc abia în luna iulie.
„Eu abia aștept să văd echipa asta cu Juri Cisotti și Darius Olaru în teren. Îi vom vedea în iulie. Olaru nu va mai juca nicio secundă în campionatul ăsta.
Nu se poate face comparație între Olaru și Cisotti pentru că sunt jucători diferiți ca stil. Cisotti este primul jucător din cariera mea care poate să joace orice poziție. De aia am zis joker, nu a fost peiorativ. Îl folosești unde ai nevoie.
Ai o problemă în partea dreaptă, îl bagi pe Cisotti. Ai o problemă în partea stângă, îl bagi pe Cisotti. Mai e puțin să vină să spună «uite noul meu certificat de naștere, sunt sub 21». Și deja e certitudine. Olaru mai juca în bandă când era la Mediaș. Când era folosit în bandă eu ziceam că era folosit greșit. Să mă ierte cei care erau, dar era folosit greșit.
Olaru este unu număr 10 sau un număr 8. Efortul considerabil pe care îl face îl face număr 8, dar când a jucat număr 10 a avut cifre. Este altceva”, a declarat Mihai Stoica, potrivit primasport.ro.
Darius Olaru, operat cu succes de polipi
Așa cum Sportpesurse.ro v-a anunțat în exclusivitate, Darius Olaru a fost operat miercuri, 25 februarie, de polipi. Căpitanul FCSB-ului se confrunta cu probleme de respirație de aproximativ 3 ani și a decis să profite de pauza forțată și să-și rezolve acest aspect.
Darius Olaru a fost operat cu succes la o clinică din București, iar la o zi distanță a fost externat. Mijlocașul s-a simțit foarte bine, putea respira deja pe nas, însă va trebui să ia o pauză până va reveni din nou în sala de forță pentru recuperare.
Potrivit informațiilor de la acea vreme, despre Darius Olaru s-a scris că urmează să revină pe teren undeva la începutul lunii mai, însă fotbalistul spera să grăbească pașii și să-și ajute mai mult echipa în finalul sezonului, fără succes însă.