Veste colosală pentru fanii lui Real Madrid, înaintea finalei Ligii! Vedeta lui Carlo Ancelotti a semnat pentru încă un an

Real Madrid se bucură de un anunț uriaș înainte de disputarea finalei Ligii Campionilor, care va avea loc astăzi, pe 1 iunie, începând cu ora 22:00. Se anunță o confruntare stelară între campioana Spaniei și Borussia Dortmund. Cele două cluburi vor da piept pe cel mai mare stadion al Angliei, „Wembley”, din Londra. Marele meci poate fi urmărit în format LIVE TEXT pe sportpesurse.ro.

Se pare că fotbalistul care a cucerit Balonul de Aur în anul 2018 a pus pixul pe hârtie, prelungindu-și contractul cu „galacticii” pentru încă o stagiune.

Luka Modric a semnat cu Real Madrid

Înțelegerea lui Luka Modric (38 de ani) cu cel mai titrat club din lume ar fi urmat să expire la finalul actualului sezon. Anunțul oficial va fi făcut de cei de la Real Madrid ulterior ultimului act din această ediție de Champions League, conform jurnalistului italian Gianluca Di Marzio.

„Luka Modric a semnat deja prelungirea contractului cu Real Madrid pentru următorul sezon. Anunțul oficial, săptămâna viitoare”, a transmis omul de presă din Italia

Super-mijlocașul de creație din Croația nu a mai beneficiat de un loc în primul 11 al madrilenilor în ultimele luni, iar în această seară, contra Borussiei Dortmund, s-ar putea afla pe banca de rezerve. Luka Modric a sosit în capitala Spaniei în anul 2012, cucerindu-i pe fanii Los Blancos” prin prestațiile sale extraordinare.

  • Jucătorul de 38 de ani a îmbrăcat tricoul „galacticilor” de 45 de ori în actuala stagiune. A reușit să marcheze două goluri. De asemenea, a oferit și opt pase decisive în toate competițiile.
  • Pe parcursul celor 12 ani petrecuți alături de Real Madrid, Modric a jucat în 533 de meciuri. Înregistrează un bilanț de 39 de reușite și 86 de assist-uri.
  • Croatul a cucerit 24 de trofee cu echipa care și-a adjudecat titlul în La Liga. Modric a pus mâna pe cinci trofee UCL, patru trofee La Liga și patru Campionate Mondiale ale Cluburilor. De asemenea, a obținut și patru Supercupe ale Europei și cinci Supercupe ale Spaniei. Doar Marcelo are mai multe „piese de metal” în palmares alături de madrileni: 25.

Luka Modric, față în față cu istoria. Ce a declarat fotbalistul lui Real înaintea ultimul duel din această ediție de Champions League

Croatul are șansa de a cuceri al șaselea trofeu Champions League din carieră, performanță pe care o poate atinge și spaniolul Nacho Fernandez în cazul în care „galacticii” vor triumfa pe „Wembley”. Astfel, cei doi l-ar ajunge pe legendarul Paco Gento, care s-a stins din viață pe data de 18 ianuarie 2022.

Anterior finalei cu Borussia Dortmund, Luka Modric a oferit o declarație, în care a tratat și aspectul menționat anterior. Printre altele, croatul a dat de înțeles că Real Madrid nu pornește din postura de favorită în fața nemților lui Edin Terzic.

„Suntem foarte fericiți să ne aflăm aici și cu multă încredere și calm în fața celui mai important meci al sezonului. Era ceva inimaginabil să ne gândim că vom putea atinge acest moment, dar suntem aici și ne bucurăm de acest moment. Să sperăm că vom putea face acest pas în față ca echipă. Să ajung la șase Ligi ale Campionilor ar fi impresionant.

Nu este cea mai calmă săptămână. Toată lumea ne vede pe noi favoriți, dar noi nu gândim așa. Este un meci 50-50 și jucăm împotriva unei echipe care a avut un sezon fantastic. Ne-am antrenat foarte bine.

(n.r. Dacă își vor păstra calmul în cazul în care vor fi conduși cu 5 minute înainte de final) Am arătat în multe rânduri că, atunci când lucrurile nu merg bine, continuăm să luptăm. Dar, cum a zis și Nacho, preferăm să câștigăm.

Este un stadion impresionant și este mereu o plăcere să joc în acest oraș”, a comunicat Luka Modric, la conferința de presă premergătoare marelui meci.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare