Revenit recent după o accidentare care l-a ținut departe de teren pentru aproximativ trei luni, Denis Drăguș a acuzat din nou anumite probleme medicale, de ordin muscular.
Denis Drăguș s-a accidentat din nou, la scurt timp după ce revenise pe teren pentru Trabzonspor
Internaționalul român de la Trabzonspor a fost schimbat la pauza meciului cu Rizespor, după ce s-a confruntat cu anumite dureri la nivelul gambei piciorului stâng.
Ulterior, Fatih Tekke, antrenorul echipei, a transmis că atacantul în vârstă de 25 de ani ar urma să fie indisponibil pentru următoarele câteva săptămâni: „Sunt vești triste. Drăguș are o accidentare și nu va fi alături de noi câteva săptămâni”.
După ceva timp, mai exact în cursul zilei de miercuri, clubul turc a informat oficial că, după ce jucătorul a fost supus unor investigații ceva mai amănunțite, el a început deja tratamentul în sensul revenirii pe teren, fără însă a fi oferite mai multe detalii:
„În urma examinării și RMN-ului fotbalistului nostru Denis Drăguş, care s-a accidentat în meciul jucat împotriva lui Çaykur Rizespor și a părăsit meciul, a fost detectată o accidentare la mușchiul superior din spate al piciorului său stâng. Echipa noastră medicală a început tratamentul jucătorului”.
Internaționalul român este așteptat însă să devină din nou disponibil de joc în decurs de doar două săptămâni
Pe de altă parte, potrivit informațiilor noastre, se poate spune că antrenorul lui Trabzonspor a fost destul de pesimist atunci când a oferit acel prognostic referitor la revenirea lui Drăguș, întrucât acest moment este așteptat să se producă în principiu în decurs de doar două săptămâni de acum.
La scurt timp după ce Denis Drăguș a semnat cu actuala echipă, în contextul evoluțiilor sale mai degrabă sub așteptări, începuse deja să se pună în spațiul public din România problema ca el să se întoarcă în Superliga, la FCSB, formația patronată de Gigi Becali, în contextul în care el a jucat la începutul carierei sale la Viitorul Constanța, actualul Farul, doar că la scurt timp impresarul său Florin Manea a respins destul de ferm un astfel de scenariu.
„Eu nu știu nimic. 50.000 de euro? E cam puțin. El are 150.000 de euro lunar acolo. Pe mine nu m-a sunat domnul Gigi Becali. Nu cred că are vreo legătură că este finul lui Marius Șumudică, dar nu cred că ar reveni în România din cauza banilor.
Are doar trei luni acolo, situația lui se poate schimba de la o zi la alta. Eu unul nu l-aș aduce în România, poate dacă își ia alt agent, să îl aducă el”, a spus agentul FIFA pentru Sport pe Surse.