Vasile Mogoș (32 de ani) a plecat de la CFR Cluj, unde nu mai intra în calculele lui Dan Petrescu, şi a semnat cu Universitatea Craiova. Fostul internaţional a fost dorit şi de Dinamo, dar oltenii au reuşit, în cele din urmă, să-l atragă în Bănie.
Vasile Mogoș a semnat pe doi ani și jumătate cu CSU Craiova, unde va încasa 15.000 de euro pe lună.
Mogoş l-a ales pe Mirel Rădoi
Fundașul de națională a dezvăluit cine l-a convins să semneze cu oltenii și a vorbit despre relația cu Mirel Rădoi, antrenorul cu care a lucrat și la națională.
„Craiova este o echipă foarte mare, are o istorie importantă în spate și mi-a fost ușor să iau decizia de a veni aici. Am luat legătura cu directorul sportiv, am vorbit mai mult timp cu el și i-am dat cuvântul că o să vin.
Am fost foarte bine primit. Mă cunosc cu mulți jucători de la națională și acum abia aștept să joc împreună cu ei. (n.r. – Cât de mult a contat pentru tine faptul că Mirel Rădoi te-a contactat personal?) A fost foarte important.
L-am avut antrenor la națională, am jucat cu el în preliminariile pentru Campionatul Mondial. Știu cum muncește și abia aștept să lucrez din nou cu el. Nu îmi pun multe obiective, mă interesează să câștigăm cu Oțelul.
Nu vă ascund asta, anul trecut vorbeam cu foștii colegi de la CFR și le spunea că cel mai frumos stadion din țară este Ion Oblemenco. Suporterii sunt minunați, am rămas cu o impresie incredibilă de la meciurile jucate aici.
Cred că trebuie să ne gândim la fiecare meci în parte. Trebuie să câștigăm cu Oțelul și după o să vedem ce se va întâmpla. Cred că acest grup este unul foarte puternic. Știu care este mentalitatea lui Mirel Rădoi și cred că o să facem lucruri bune”, a dezvăluit Vasile Mogoș.
Cum l-a prezentat Craiova
În cursul zilei de luni, după negocieri intense purtate în acest sens în ultima săptămână, chiar dacă în prima parte a zilei s-a vorbit despre faptul că dinamoviștii ar fi aproape să deturneze această mutare, ea a fost totuși oficializată în cele din urmă de către clubul din Bănie.
„Bine ai venit la Știința, Vasile Mogoș! Universitatea Craiova își betonează defensiva cu internaționalul român Vasile Mogoș. Noul nostru fotbalist a trecut vizita medicală și va intra de astăzi sub comanda lui Mirel Rădoi.
Noul nostru fundaș a debutat pentru Naționala României în 2019 și a adunat 8 partide în tricoul primei reprezentative. A evoluat pentru Generația de Suflet în meciul împotriva Olandei la EURO 2024.
Pentru CFR Cluj a jucat în 62 de partide, reușind să marcheze două goluri și să ofere o pasă decisivă.
Mult succes în familia alb-albastră, Vasile!”, au transmis cei de la Universitatea Craiova prin intermediul paginii oficiale de Facebook a clubului.