Diseară, Botoșani primește vizita lui Dinamo, de la ora 20:00, în deschiderea etapei cu numărul 26 din Superliga.
Valeriu Iftime nu are frică de Dinamo
Înaintea meciului FC Botoșani – Dinamo, moldovenii ocupă locul al 14-lea (cu 23 de puncte), în timp ce bucureştenii se află pe locul secund al ierarhiei (44 de puncte).
Chiar dacă Dinamo traversează un moment excelent, Valeriu Iftime nu se teme. Patronul Botoșaniului a dezvăluit în exclusivitate pentru Sportpesurse.ro că vrea victoria diseară și nu este impresionat de ceea ce au arătat elevii lui Zeljko Kopic în stagiunea curentă.
„Un meci important pentru noi și pentru Dinamo. Eu nu cred însă că Dinamo este atât de puternică ca să ne fie frică. Suntem atenți, este o echipă bună, dar cam atât. Nu cred că Dinamo poate să mă aresteze la mine acasă. Am mare încredere că voi câștiga. Mă mulțumește foarte mult jocul echipei. Avem posesie, energie, încredere. Vreau 3 puncte diseară”, a spus Valeriu Iftime.
Leo Grozavu, nemulțumit înaintea meciului cu Dinamo
La conferința de presă, Leo Grozavu a semnalat erorile mari de arbitraj din ultimele etape.
”Îmi doresc foarte mult să avem un arbitraj imparțial pentru că în ultima perioadă au fost foarte multe probleme cu arbitrajele. În general, echipele cu nume au fost protejate. În România nu sunt întâmplătoare pentru că sunt cam aceiași cei avantajați. Mă refer la cei mari, nu la X sau Y.
Eu n-am văzut niciodată ca o echipă mare să fie defavorizată în favoarea uneia mici. Noi, în momentul de față, suntem o echipă mică. Trebuie să demonstrăm că suntem o echipă puternică.
Dacă lucrurile se întâmplă de maniera în care s-au întâmplat în acest mini retur, deja este jenant ce se întâmplă în România”, a spus Grozavu, la conferință.