Valencia l-a transferat pe Eliaquim Mangala de la Manchester City

36
0
Share:

Clubul Valencia a anunțat, marți, prin intermediul site-ului oficial, transferul fundașului Eliaquim Mangala (28 de ani), de la Manchester City.

Francezul a semnat, cu echipa din La Liga, un contract valabil pentru următoarele două sezoane.

”Este o plăcere să revin aici. Sunt foarte fericit pentru că mi-am dorit cu adevărat să mă întorc aici. Am foarte multe amintiri din prima mea perioadă petrecută aici. Abia aștept să joc din nou pe Mestalla. Este o arenă spectaculoasă”, a declarat Eliaquim Mangala pentru site-ul oficial al Valenciei.

Aceasta nu este pentru prima dată când fundașul va evolua pentru Valencia. În sezonul 2016-2017, Mangala a fost împrumutat, de City, clubului spaniol.

Jucătorul în vârstă de 28 de ani și-a început cariera la Standard Liege. În 2011, s-a transferat la FC Porto, unde a rămas până în 2014, când a fost achiziționat de Manchester City. Echipa din Premier League l-a împrumutat, în două rânduri, pe fundașul francez Valenciei și lui Everton.

Alături de Manchester City, jucătorul a devenit campionul Angliei, în 2018, și a câștigat, în două rânduri, Cupa Ligii Angliei (2016 și 2018).

Sursa: Stiripesurse.ro

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER