Un nou jucător de la Rapid ar fi pe lista lui Dan Şucu pentru o mutare la Genoa. Victor Angelescu cerea 5-6 milioane de euro în schimbul mijlocașului

Ziariştii italieni au notat despre un nou transfer pe care Dan Șucu (61 de ani) l-ar putea face pe axa Rapid – Genoa. Jurnaliştii de la publicația Calcio Genoa au amintit că despre Claudiu Petrila că el ar putea fi primul transfer bifat de omul de afaceri român la gruparea din Serie A.

Claudiu Petrila (24 de ani) a oferit un randament mai mult decât satisfăcător, în prima parte a campionatului, în tricoul Rapidului. Adus de la CFR Cluj, mijlocașul ofensiv joacă în Giuleşti mai mult decât în Gruia, unde a lucrat şi cu Dan Petrescu.

L-au remarcat pe Petrila

Elevul lui Şumudică a redevenit un titular incontestabil și e unul dintre oamenii în care Marius Șumudică își pune baza că o să-i ducă echipa în playoff. Asta dacă nu se va transfera la Genoa.

„La capitolul sosiri, grifonii ar urmări mai mulți jucători, precum mijlocaul Warren Bondo, de la Monza, care este însă destul de dificil de luat, pentru că se află pe lista mai multor echipe.

Trecând la departamentul ofensiv, numele asociate cu Genoa sunt Olaru, Drăguș, Petrila, Luis Palma și Ngonge. Toate numele au circulat în ultimele zile, însă singurul despre care nu s-a știut este Petrila.

Claudiu Adrian Mihai Petrila, pe numele lui complet, este un atacant român născut în 2000 și care joacă la Rapid București. Așa că va fi destul de simplu să fie abordat de Genoa în condițiile actuale.

În acest sezon de Superliga, el are 3 goluri și 5 pase decisive în 20 de apariții”, notează italienii de la CalcioGenoa.it, preluaţi de prosport.ro.

Angelescu l-a evaluat la 5-6 milioane de euro

Victor Angelescu, acționar minoritar la Rapid, susține că decarul din Giulești va fi cedat doar în cazul în care va fi oferită o „sumă indecentă”, adică cel puțin 5 milioane de euro.

„Nu îl vindem nici în iarnă. Numai dacă e o sumă indecentă, așa cum a mai fost la Rrahmani, la Rareș Ilie. O sumă de 5-6 milioane. Atunci poate ne-am gândi, pentru că e o sumă foarte mare pentru campionatul României, dar, în rest, în niciun caz, nu se pune problema să plece în iarnă”, a spus Angelescu.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare