Antena 1 a încercat să dea replica Pro TV-ului în seara în care postul din Pache Protopopescu a transmis finala de la EURO 2024, Spania – Anglia, câştigată de iberici cu 2-1.
Trustul familiei Voiculescu a achiziţionat drepturile de imagine asupra nunţii lui Ianis Hagi cu Elena, aleasa inimii sale.
Pro TV a zdrobit Antena 1 la audienţe
„Nunţa anului”, așa cum a numit Antena 1 evenimentul pe care l-a produs, a fost mult sub „meciul anului”, conform audienţelor. Evenimentul organizat la Palatul Ştirbey de la Buftea a fost urmărit de mult mai puţin telespectatori, în comparaţie cu finala de la EURO 2024.
Potrivit unor surse din piaţa media, meciul Spania – Anglia, 2-1, a reuşit un share de 58,7 versus 7,1 share nunta lui Ianis Hagi. Ceea ce s-ar putea numi un mare eșec pentru Antena 1, având în vedere suma colosală investită în drepturile de imagine, 350.000 de euro.
Gică Popescu a insistat pe lângă Gică Hagi
Banii plătiţi pentru exclusivitate la „nunta anului” reprezintă cea mai mare sumă achitată vreodată pentru transmiterea unui astfel de eveniment, în România.
Iniţial, Gică Hagi s-a opus ideii de a face un reality-show din nunta fiului său, dar Gică Popescu a reuşit să-l convingă pe „Rege” că este o afacere foarte bună.
Patronul de la Farul a cedat, actele s-au semnat, iar mirii Ianis şi Elena au pus mâna, așadar, pe un dar de nuntă foarte generos, şi anume acei 350.000 de euro.
Florinel Coman s-a fotografiat alături de Gică Hagi
Florinel Coman are o relație specială cu Gică Hagi, încă de pe vremea când actualul fotbalist de la Al-Gharafa era doar un copil. Fostul mare internațional l-a adus pe fotbalist la academia sa, de la Luceafărul Brăila, iar mai apoi l-a promovat la prima echipă și a ajuns ulterior la FCSB, în 2017.
Relaţia strânsă dintre Coman şi Hagi s-a văzut şi la nunta lui Ianis, unde cei doi au făcut o fotografie împreună. Imaginea cu cei doi este AICI.