Răzvan Lucescu (55 de ani) a fost suspendat pentru patru luni de Comisia de Disciplină din Grecia în urma incidentelor petrecute pe 18 decembrie, după meciul cu AEK din Cupa Greciei, când fostul selecţioner al României a avut o ieşire nervoasă la adresa fanilor adverşi.
Trei suporteri ai lui AEK i-au provocat pe cei din Salonic prin arătarea telefoanelor pe care rulau imaginile despre care Lucescu a spus mereu că au însemnat furtul titlului de campioană în 2018.
Apoi, au apărut imaginile în care autocarul lui PAOK oprește, iar cei din staff-ul echipei, inclusiv Răzvan Lucescu, se înghesuie să coboare și chiar cad de pe scările autobuzului.
S-a judecat apelul lui Răzvan
Fiul lui Mircea Lucescu a făcut apel după ce pe 30 decembrie 2024 a fost suspendat patru luni în Grecia. Contestaţia s-a judecat miercuri, 8 ianuarie.
La finalul audierilor, Alexis Kougias, avocatul lui Lucescu, s-a declarat încrezător că suspendarea tehnicianului ar putea fi diminuată.
”Cine era acolo a înțeles de ce Lucescu va fi achitat. Nu există dovezi, video sau martori care să demonstreze că a înjurat sau a lovit”, a spus Alexis Kougias, potrivit presei din Grecia.
Acelaşi apărător afirmase că Răzvan Lucescu ar putea pleca din campionatul elen, dacă nu i se face dreptate: „Dacă domnul Lucescu va fi în continuare suspendat, are propuneri să părăsească Grecia, are oferte din Arabia Saudită”.
Audierile s-au încheiat în jurul orei 19:15. Un verdict din partea membrilor Comisiei de Apel este aşteptat dintr-un moment în altul.
Lupu crede că Lucescu jr. e alungat
Dănuţ Lupu, un apropiat al familiei Lucescu, este de părere că în spatele suspendării uriaşe primite de Răzvan stau granzii din Atena (Panathinaikos, Olympiakos şi AEK), care l-ar vrea pe tehnicianul român plecat de la Salonic. Cu fiul lui Mircea Lucescu pe bancă, PAOK a câştigat două titluri de campioană, în 2019 şi 2024.
„Eu cred că Răzvan s-a comportat chiar OK. Trebuie să ținem cont că a fost provocat, şi-a ieşit şi el din pepeni puţin. A reuşit rezultate incredibile la PAOK, echipa lui nu prea e iubită, așa, în general.
E condusă şi de un patron care nu prea are treabă cu legea. Să iei două campionate de sub nasul granzilor din Grecia, e ceva… Încearcă să scape de Răzvan Lucescu (n.r. – sistemul de acolo).
Nu cred că va rămâne suspendarea de 4 luni, probabil o vor reduce la două luni. Răzvan va reveni şi mai puternic pe bancă şi se va lupta la campionat.
(n.r. – credeți că lui Răzvan Lucescu i-a trecut prin gând să plece din Grecia?) E un tip luptător. Familia Lucescu, în general, nu cedează uşor.
Răzvan nu va pleca de la PAOK, suspendarea asta l-a înrăit şi mai mult. E ambiţios, le va arăta că va lua campionatul şi anul ăsta”, a afirmat Dănuţ Lupu pentru Sportpesurse.ro.