U Cluj – Farul 1-0. Victorie după șase etape pentru ”șepcile roșii”, care urcă pe loc de play-off

U Cluj câștigă cu Farul, 1-0, într-un meci care a contat pentru runda 28 din Superliga. Dan Nistor a marcat singurul gol al întâlnirii.

U Cluj uitase gustul victoriei. De cinci partide nu mai câștigase echipa lui Neluțu Sabău, iar pe Cluj Arena venea nimeni alta decât campioana. Totuși, criza pe care o traversează Farul s-a simțit din plin, iar oaspeții au fost de nerecunoscut.

Dan Nistor s-a ”lipit” iar de gol, la o gafă impardonabilă a lui Larie.

U Cluj pune trei puncte în clasament și urcă pe 6. Ardelenii au toate motivele să spere la calificarea în playoff.

U Cluj – Farul 1-0

FINAL.
Min90: Fază bună a lui Cojocaru, dar șutul este reținut de Gorcea. Poate cea mai lucidă fază a oaspeților.
Min85: „Centralul” decide reluarea jocului printr-o minge de arbitru
Min82: Fază complicată pentru Istvan Kovacs. Popescu se lovește de Gorcea, faza continuă și oaspeții cer penalty la un duel între Mitrea și Rivaldinho. Se cere intervenția VAR
Min46: Începe repriza a doua

Min45: Pauză. U Cluj – Farul 1-0.

Min34: GOOOL, U CLUJ! Popa profită de gafa lui Larie, îi pasează lui Dan Nistor, care trimite în poarta goală
Min28: Șansă uriașă a gazdelor, dar Buzbuchi scoate senzațional la șutul lui Roguljic
Min18: Replică a gazdelor. Daniel Popa intră în careu și șutează din unghi, de lângă Larie, dar Buzbuchi scoate cu piciorul
Min10: Ocazie mare pentru oaspeți. Louis Munteanu ratează incredibil, mingea se scurge pe lângă poartă. Gorcea, fără replică
Min1: Începe partida

ECHIPELE DE START:

U CLUJ (4-4-2): Gorcea – Chipciu (cpt.), Masoero, B. Mitrea, Roger – Silaghi, G. Simion, Bic, Roguljic – Nistor, D. Popa
Rezerve: Iliev – Oancea, Pițian, Chinteș, Grobry, FOssati, Al. Rus, Pănoiu, V. Gheorghe, F. Ilie, Anselmo, I. Chirilă
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

FARUL (4-4-3): Buzbuchi – Boli, Larie (cpt.), M. Popescu, Kiki – Vînă, Queiros, Grameni – Cr. Ganea, Munteanu, Budescu
Rezerve: Șt. Mușat – Sîrbu, Dussaut, Nedelcu, Banu, R. Deaconu, I. Cojocaru, Al. Stoian, Doicaru, Rivaldinho
Absent: T. Băluță (accidentat)
Antrenor: Gheorghe Hagi

Stadion: Cluj Arena
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei). Asistenți: Ovidiu Artene (Vaslui), Marius Marica (Bistrița)
Arbitru VAR: Florin Andrei (Târgu Mureș). Asistent VAR: Laszlo Bucsi (Târgu Mureș)


De partea cealaltă, echipa lui Gică Hagi ocupă înaintea partidei de la Cluj-Napoca poziția a cincea în Superliga, cu 41 de puncte, unul mai puțin față de Universitatea Craiova, echipa de pe locul 4, astfel că fără îndoială că meciul cu U Cluj este unul foarte important și pentru constănțeni.

Ardelenii vin după 5 meciuri consecutive fără victorie în campionat, perioadă în care au înregistrat două înfrângeri și trei egaluri, doar că remizele s-au produs împotriva unor adversari precum Universitatea Craiova, FCSB sau Sepsi.

De partea cealaltă, „marinarii” au câștigat două dintre ultimele cinci meciuri din Superliga și au mai înregistrat două remize și o înfrângere. Meciul tur din acest sezon regulat dintre cele două echipe s-a terminat cu scorul de 1-1, la Ovidiu.

Duel extrem de interesant la nivelul celor două bănci tehnice

Fără îndoială că atracția principala de la acest meci este reprezentată de duelul tactic dintre Ioan Ovidiu Sabău și Gică Hagi, foști coechipieri la echipa națională în perioada „Generației de Aur” și doi antrenori care se respectă și se apreciază foarte mult reciproc.

Eu cred că toţi din acea generaţie aveam personalitate şi toţi voiam să câştigăm, să fim cei mai buni”, a spus Hagi înainte de revederea cu Sabău.

De asemenea, „Regele” a ținut să sublinieze că se așteaptă la un meci dificil pe „Cluj Arena”, întrucât, în viziunea sa, U Cluj a arătat de-a lungul acestui sezon că poate să practice un fotbal de foarte bună calitate.

E o deplasare grea, cu o echipă experimentată, care joacă un fotbal foarte bun. Însă mergem cu convingere şi curaj să ne batem pentru cele 3 puncte.

Ştim că va fi dificil, pentru că U Cluj ştie fotbal. Dar nimic nu e imposibil, vom încerca să ne întoarcem cu un rezultat pozitiv sau cu victoria. Important e să fim noi, pentru că avem capacitatea să câştigăm acolo”, a mai spus Hagi la conferința de presă premergătoare partidei.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare