U Cluj a reacționat imediat după ce un fotbalist a fost prins dopat, precizând foarte clar că se delimitează de orice practică ilegală.
U Cluj a reacționat imediat după ce un fotbalist a fost prins dopat: „Noi promovăm valorile unei competiții curate!”
Hildeberto Pereira a picat un testing anti-doping, motiv pentru care U Cluj i-a reziliat contractul și a emis un comunicat oficial în această privință.
„Jucătorul Hildeberto José Morgado Pereira a comunicat clubului FC Universitatea Cluj că a fost notificat de către Agenția Națională Anti-Doping cu privire la faptul că a fost raportat un rezultat analitic pozitiv cu o substanță aflată pe lista substanțelor interzise în urma unui control la care a fost supus, fără să se dispună suspendarea acestuia.
FC Universitatea Cluj nu a primit nicio informare oficială din partea ANAD în acest caz.
FC Universitatea Cluj nu are cunoștință despre modalitatea în care substanța a ajuns în corpul jucătorului și precizează că responsabilitatea cu privire la o eventuală încălcare a reglementarilor anti-doping aparține jucătorului.
Dacă o astfel de practică a avut loc, s-a petrecut în afara cadrului oficial și în afara procedurilor medicale aprobate de staff-ul FC Universitatea Cluj.
FC Universitatea Cluj promovează valorile unei competiții curate inclusiv în ceea ce privește evitarea cu strictețe a oricăror practici care contravin reglementărilor anti-doping.
Clubul și jucătorul au decis încetarea amiabilă a contractului. Orice detalii despre situația jucătorului vor fi oferite de către reprezentanții acestuia”, a transmis U Cluj.
Hildeberto Pereira de la U Cluj a fost depistat pozitiv la Furosemid, substanță interzisă de către WADA
Fotbalistul în vârstă de 28 de ani originar din Insulele Capului Verde, care deține și cetățenia portugheză fiind născut la Lisabona, a evoluat până acum în acest sezon în opt meciuri oficiale pentru „șepcile roșii”, șapte în Superliga și unul în Cupa României, reușind chiar să și marcheze un gol, în acea victorie de senzație obținută de echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău în Giulești cu Rapid, scor 2-0.
Acum, chiar el a fost cel care a dezvăluit că pe data de 6 septembrie 2024 a fost supus unui test doping, iar ulterior a fost depistat pozitiv cu Furosemid, substanța interzisă care s-a găsit și în organismul atletei românce Florentina Iușco înainte de Jocurile Olimpice de la Paris, competiție la care ea, în mod evident, nu a mai participat în cele din urmă.
Berto a dorit să explice că a fost nevoit să consume această substanță din cauza unor probleme medicale și de asemenea a transmis că are posibilitatea de a demonstra în fața instanței sportive de care va fi judecat că nu s-a dopat în mod intenționat. Până atunci, el va fi jucător liber de contract, pentru că a anunțat că a decis să își rezilieze contractul cu Universitatea Cluj.