Adevărata situație de la Petrolul Ploiești a fost dezvăluită de Claudiu Tudor, conducătorul „lupilor galbeni”. Acesta a precizat că există în continuare probleme financiare la club.
Cum se prezintă adevărata situație de la Petrolul Ploiești
Claudiu Tudor, conducătorul prahovenilor, a vorbit deschis despre situația investitorilor turci care și-au arătat inițial intenția de a sprijini clubul din Ploiești. Directorul sportiv a abordat și dificultățile prin care trece echipa, oferind detalii despre primele și salariile jucătorilor.
Deși Petrolul ocupă locul 3 în Superligă, se pare că investitorii turci au renunțat la planurile lor de a investi. Claudiu Tudor a declarat că aceștia sunt practic ieșiți din proiectul Petrolului.
În același timp, Tudor a dezvăluit că performanțele jucătorilor sunt recompensate cu prime de 900 de euro, chiar dacă echipa are restanțe salariale de trei luni. Oficialul ploieștenilor a precizat și care sunt salariile fotbaliștilor, cu cele mai mici ajungând la 2.500 de euro, iar cele mai mari la 10.000 de euro.
„Este o clasare surprinzătoare la problemele pe care le avem. Așa la nivel de lot și la ce se întâmplă în vestiar ca atmosferă, nu este surprinzătoare. E o situație dificilă în care avem parte de unitate din partea conducerii și a jucătorilor.
Trebuie să le mulțumesc jucătorilor și îi apreciez pentru ceea ce fac. Au mare încredere în noi, știu că muncim ca să rezolvăm problemele. Avem restanțe 3 luni la salarii. Cu primele am reușit să fim la zi.
Au prime destul de bune, duble. O primă dublă este 900 de euro acum și mai au de încasat încă 900 de euro la finalul campionatului, în funcție de locul pe care se clasează. La Rapid, Craiova, FCSB au avut câte 900 de euro primele. Banii i-au primit deja. Dacă termină pe 6 au 1800 de euro.
Trebuie să fie motivați într-un fel și sper să reușim să îi ținem măcar din prime. Plafonul maxim salarial este de 10.000 de euro. Niciun jucător nu are mai mult, iar cel mai mic este de 2.500 de euro”, a declarat Claudiu Tudor, potrivit Fanatik.
Claudiu Tudor anunță că turcii sunt ieșiti din proiectul de la Petrolul
„Din punctul meu de vedere cam 99% este închis cu turcii. Promisiuni multe din partea lor. Ei se așteptau ca echipa să fie susținută mai mult de autorități, de firme. Nu înțeleg ceea ce se întâmplă în Ploiești.
Nu înțeleg de ce echipa nu este susținută, de ce nu are o bază de antrenament. Au avut întâlniri cu autoritățile, dar nemulțumirea lor este că nu au și altă susținere.
Spuneau că la Beşiktaş sau la alte echipe din Turcia, toată comunitatea contribuie la susținerea echipei. Aici nu înțeleg cum de nu se implică nimeni, deși sunt multe multinaționale. Nu se așteptau la acest lucru. Încercăm să găsim soluții și am apelat la autorități.
Sperăm ca cei de la Consiliul Județean să vină lângă noi, să ne ajute. La fel și primăria, pentru că s-a schimbat primarul. E cel mai important punct din județul Prahova. Au părut serioși la început, pe urmă nu s-a mai întâmplat ce am discutat”, a mai spus Claudiu Tudor.