Turcii au văzut ce i se întâmplă lui Marius Șumudică la Rapid și au reacționat: „Un semn al unei crize”

Marius Șumudică are șanse mari să plece de la Rapid la finalul sezonului.

Marius Șumudică, în atenția presei din Turcia

Cu un sezon aproape compromis la Rapid, Marius Șumudică nu se află în cele mai bune relații cu cei din conducerea clubului. Mai mult, antrenorul și-a dat demisia după eliminarea din Cupa României, însă a fost întors din drum de către Dan Șucu.

Situația de la Rapid este urmărită inclusiv de presa din Turcia. Reamintim că Marius Șumudică este în vizorul anumitor echipe din „Țara semilunei” și ar putea reveni acolo din noua stagiune.

Experimentatul antrenor Marius Șumudică, care a condus cândva echipele din Turcia, Kayserispor, Gaziantep FK, Rizespor și Yeni Malatyaspor, trece prin momente dificile în cariera sa în România.

Șumudică, care se află la conducerea echipei Rapid București din august anul trecut, a vrut să demisioneze din funcție după rezultatele slabe. Conducerea clubului nu a permis însă această plecare, invocând o clauză specială din contractul său.

Deși a rezumat situația actuală în cuvintele sale, a evitat să împărtășească publicului procesul tensionat pe care l-a trăit cu clubul. Antrenorul a subliniat că problemele interne nu ar trebui să se reflecte în exterior și a spus că este obligat să respecte prevederile contractuale.

Aceste evoluții pot fi un semn al unor noi crize care ar putea apărea pe frontul Rapidului București până la finalul sezonului„, au scris turcii.

Marius Șumudică s-a declarat unul dintre cei mai buni antrenori din România

La doar 3 zile după scandalul de la Sibiu, Marius Șumudică a apărut în fața jurnaliștilor mult mai bine dispus. Printre altele, antrenorul Rapidului s-a declarat unul dintre cei mai buni tehnicieni din România.

Marius Șumudică a dezvăluit că a primit mesaje de încurajare de la Dan Petrescu și Mirel Rădoi, iar asta l-a făcut să se gândească mai bine la ceea ce are de făcut de acum înainte.

Până acum am fost modest, dar aveți în față unul dintre cei mai buni antrenori români. Vorbesc la persoana a treia, cum nu le place unora: Șumudică este unul dintre cei mai buni antrenori!

Și asta m-au făcut să cred mesajele pe care le-am primit de la ceilalți antrenori. Dan Petrescu, Mirel Rădoi mi-au scris că sunt unul dintre cei mai buni antrenori din România. «Noi te respectăm și nu este normal ceea ce ți se întâmplă». Eu le mulțumesc pe această cale. Dan Petrescu a venit după mine la CFR și nu aveam o relație extraordinară. Îi mulțumesc și lui Mirel Rădoi.

Asta m-a făcut să mă schimb și să mă simt mândru. Încă sunt tânăr pentru meseria de antrenor, cred că pot să o fac cu brio. Mâine sunt pregătit de război!

Am ajuns în semifinalele Cupei, am fost la 30 de secunde iar… Parcă e un blestem pentru noi cu Hermannstadt. Era o presiune și pe jucători la momentul respectiv, ne doream foarte mult să ajungem în finală, n-am reușit. Eram aproape de prelungiri, nu știi ce se întâmplă acolo, a spus Șumudică.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare