Turcii au aflat: ce salariu va avea Florin Niță în Arabia Saudită!

Florin Niță (37 de ani) ar fi ajuns la un acord cu formația Al-Fayha, din prima ligă a Arabiei Saudite.

Florin Niță, salariu de 4 ori mai mare în Arabia Saudită

Florin Niță ar fi fost convins de oficialii clubului Al-Fayha să se alăture clubului din Arabia Saudită, iar jurnaliștii turci au comentat imediat această știre. Potrivit acestora, portarul român va avea un salariu de 4 ori mai mare decât cel încasat în sezonul trecut la Gaziantep, ceea ce înseamnă că va fi remunerat cu 200.000 de euro pe lună, adică 2.4 milioane de euro anual.

La Gaziantep, Florin Niță a încasat un salariu lunar de 50.000 de euro. Ținând cont de informațiile care au circulat în ultima vreme în Turcia și care au fost contestate de portarul român, în momentul de față este greu de zis dacă suma avansată pentru zona Golfului ar fi una reală.

Cel mai probabil, un anunț din Arabia Saudită va lămuri și acest aspect.

Cine este Al-Fayha, viitoarea echipă a lui Florin Niță

Liber de contract în ultimele săptămâni, Florin Niță a primit oferte din România, Arabia Saudită sau Azerbaijan pentru a evolua din sezonul viitor. Mai mult, portarul român a negociat și cu Gaziantep o prelungire a contractului, însă cele două părți nu au ajuns la un acord.

Acum însă, Florin Niță este așteptat să semneze cu Al-Fayha, ocupanta locului 9 în ultimul sezon din prima ligă a Arabiei Saudite. Clubul este condus din această vară de grecul Christos Kontis, care a pregătit-o pe Panathinaikos până să vină în zona Golfului.

Al-Fayha mai are doar un singur fotbalist din Europa în tot lotul. Este vorba despre bosniacul Gojko Cimirot. În rest, efectivul este completat de un fotbalist din Nigeria, unul din Zambia și restul din Arabia Saudită.

Al-Fayha este un club fondat în anul 1953, dar care nu a reușit să facă mari performanțe în Arabia Saudită. Cel mai important trofeu este cel din sezonul 2021/2022, atunci când formația a reușit să câștige Cupa Regelui.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare