Tunul financiar care l-ar putea face pe Becali mai bogat decât Țiriac și Frații Pavăl! Pregătește în secret afacerea anului, alături de fiica sa

Familia lui Gigi Becali se pregătește pentru un nou tun financiar. Verii patronului FCSB au pus ochii pe o nouă oportunitate de afaceri. O firmă de familie a obținut avizul tehnic de racordare (ATR) pentru un parc eolian în Dobrogea.

O firmă controlată de familia Becali este aproape de ridicarea unui puternic parc eolian într-o zonă cunoscută cu cele mai bune condiții pentru producerea energiei eoliene, Dobrogea. Parcul eolian va fi amplasat în localitatea Băneasa, din județul Constanța. Economica.net informează că afacerea va fi controlată prin firma Unitedpower Eolian S.R.L.

Victor Becali, afacerea anului alături de fiica sa

Unitedpower Eolian S.R.L a primit ATR-ul pentru parcul eolian de aproape 120 MW. Înființată în 2021, Unitedpower Eolian S.R.L a avut în 2022 venituri de 128.000 de lei și un profit net de 7.400 de lei.

Firma ar fi controlată de mai mulți membri ai familei Becali. 25 de procente sunt deținute de Andreea Becali, fiica lui Giovanni. Alături de nepoata lui Gigi Becali, în acționariat mai apare Manuela Raluca Becali. Soția lui Victor Becali deține 19% din firmă, potrivit Termene.ro.

Alte aproximastiv 15 procente sunt deținute de Ioan Natură, 8%, și de Alina Natură-Becali, 6,38%.

Pe mâna lor încap milioanele lui Gigi Becali

În stilul caracteristic, Gigi Becali a vorbit recent despre averea sa. Patronul FCSB spune că banii pe care i-a adunat de-a lungul vieții îi va dona nevoiașilor, și nu familiei sale.

„Simt o anumită idolatrie. Cine sunt eu ca să vină omul să facă poză cu mine? Ce să faci cu Becali? Poate că tu ești mai bun de 1000 de ori decât mine. Și atunci, de ce să-ți faci poză cu mine? Ce fac cu banii? Mă duc în coșciug. Ce fac cu banii în coșciug?

Și ce câștig că o las la nepoți, la copii? Ce câștig? Dacă le lași la nepoți și la copii averea, poate să o piardă în afaceri, poate să o fure hoții, sau mai știu eu ce. Dar dacă tu o transferi în Cer și o dai milostenie la spitale, la bătrâni, la săraci, ție ți se întoarce însutit, și lor, acolo, în ceruri. Milostenia îi va veghea.

Și chiar dacă copiii tăi nu ar fi foarte bogați, milostenia de acolo vine și-i urmărește și le dă tot timpul, îi păzește”, a spus Gigi Becali pentru România TV.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare