Transferul lui Kylian Mbappe la Real Madrid, cea mai mare operațiune de marketing din istoria sportului! Analiza făcută de jurnaliștii francezi

Transferul lui Kylian Mbappe la Real Madrid a fost oficializat în cursul zilei de luni și, așa cum era de așteptat, a generat o frenezie fără margini în lumea fotbalului.

Starul francez în vârstă de 25 de ani a semnat un contract valabil pe cinci sezoane cu gruparea de pe „Santiago Bernabeu”, cu un salariu anual de 15 milioane de euro, dar cu un bonus încasat la semnătură în valoare de nu mai puțin de 100 de milioane de euro. În plus, este de așteptat ca această înțelegere să prevadă și bonusuri de performanță mai mult decât consistente.

Aducerea lui Kylian Mbappe la Real Madrid este considerată de specialiști în domeniul economiei sportive drept cea mai importantă operațiune din istorie

Fără îndoială că acest efort financiar depus de președintele Florentino Perez urmează cu siguranță să genereze în scurt timp și venituri importante pentru Real Madrid, în special din zona de marketing, așa cum se întâmplă de obicei în astfel de situații.

Iar jurnaliștii francezi de la RMC Sport au făcut o analiză din acest punct de vedere și au concluzionat că sunt șanse foarte mari ca această afacere să se dovedească în scurt timp „cea mai mare operațiune de marketing din istoria sportului”.

Asta pentru că, în primul rând, este vorba despre cel mai titrat și cel mai de succes club de fotbal din istoria fotbalului, dar și despre practic cel mai în vogă jucător din lume în acest moment, unul care în egală măsură este și încă destul de tânăr.

Care ar fi argumentele în favoarea acestei idei

Din această perspectivă, Vincent Chaudel, co-fondatorul Sport Business Observatory, a apreciat pentru sursa citată anterior că Mbappe este în prezent „cel mai bancabil fotbalist”, făcând însă mențiunea că asta nu înseamnă neapărat că francezul este și cel mai bun.

Doar că, din punctul de vedere al marketing-ului, dacă îi excludem pe Lionel Messi și Cristiano Ronaldo, Mbappe este în mod clar peste toți ceilalți fotbaliști din lume în acest moment.

Fostul fotbalist de la AS Monaco și Paris Saint-Germain este urmărit în prezent pe Instagram de nu mai puțin de 117 milioane de oameni, iar în ultimul an, potrivit Forbes, a semnat contracte de sponsorizare în valoare totală de 20 de milioane de euro, cu branduri precum Hublot, Nike sau Oakley.

Toate aceste aspecte pot conduce la o capitalizare enormă pe zona de marketing din partea celor de la Real Madrid, după cum a explicat economistul sportiv francez Pierre Rondeau.

„Cei de la Real vor putea să capitalizeze pe baza contractul existente deja și să semneze cu alte branduri care vor dori să profite pe seama notorietății lui Mbappe. De exemplu, tricoul lui PSG a fost la un moment dat cel mai bine vândut în America de Nord. S-a întâmpla asta datorită asocierii cu brandul Jordan, dar și datorită lui Mbappe, care este foarte cunoscut acolo. Real poate spera acum că va semna contracte cu parteneri nord-americani și că va vinde mai multe tricouri în acel teritoriu”, a spus el pentru RMC Sport.

Este de așteptat ca „galacticii” să își recupereze în scurt timp cea mai mare parte din investiție

În aceeași notă, jurnaliștii spanioli de la AS susțin că Real Madrid va putea obține până la aproape 500 de milioane de euro în viitorul apropiat de pe seama aducerii lui Mbappe, dacă „los blancos” vor reuși să „activeze” toate pârghiile ce țin de zonele de marketing, merchandising și platforme de socializare.

„Întoarcerea investiției este evidentă pentru Real Madrid. În marketing, vorbim despre co-branding: brandurile mari vorbesc cu brandurile mari”, a confirmat și Vincent Chaudel această chestiune.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole Similare