Transfer important bifat în SuperLiga. Fostul fotbalist de la Porto va juca în România

Miercuri, 23 octombrie, un club din SuperLiga a anunțat orchestrarea unei mutări interesante. UTA, „Bătrâna Doamnă”, a semnat un contract valabil pe două sezoane cu portughezul Pedro Ferreira Costa Leite (27 de ani).

Mircea Rednic, experimentatul principal al arădenilor, încearcă să-și formeze un lot competitiv, dorind o anumită creștere a compartimentului ofensiv.

Ex-jucătorul lui Porto va juca în SuperLiga, la UTA

Pedro Ferreira Costa Leite este un fotbalist de profil ofensiv, care evoluează în flancul stâng al atacului. În prezent, cota sa de piață este de 350.000 de euro, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com.

Ulterior perioadei petrecute în academia lui Porto, jucătorul a mai bifat experiențe la Sanjoanense, Feirense, S.C. Covilha, Sporting Kansas City II, Beira-Mar și Oliveirense.

„Zé Pedro este noul jucător al UTA-ei pentru cel puțin două sezoane! Născut pe 12 ianuarie 1997, pe numele complet de José Pedro Ferreira Costa Leite, portughezul evoluează ca și extremă și vine din Portugalia, de la Oliveirense. În carieră a mai evoluat pentru Porto, Sanjoanense, Feirense, S.C. Covilhã, Sporting Kansas City II și Beira-Mar. Multă baftă la Arad, Zé Pedro!”, au transmis cei de la UTA, prin intermediul contului oficial de Facebook al clubului.

La ultima sa echipă, Jose Pedro Ferreira Costa Leite a punctat de șapte ori în 45 de jocuri. De asemenea, și-a ajutat foștii coechipieri cu cinci assist-uri.

UTA Arad, meci cu Gloria Buzău în etapa a 14-a

În runda a 13-a a acestei ediții de SuperLiga, trupa pregătită de „Puriul” Rednic a cedat în deplasare, la Sfântu Gheorghe. Sepsi s-a impus la limită, scor 1-0, după golul reușit de Cosmin Matei.

În urma acestui eșec, UTA se află pe locul 11 în clasament. Arădenii au colectat 15 puncte în 13 meciuri, urmând ca în etapa a 14-a să dea piept cu Gloria Buzău, pe teren propriu. Nou-promovata condusă de Eugen Neagoe ocupă poziția a 12-a, având 13 puncte.

Mircea Rednic a pus în scenă un discurs dur la adresa elevilor săi, după ce UTA s-a înclinat în fața covăsnenilor în etapa cu numărul 13.

„Am intrat cu frică, dar nu doar unul, toți. La pauză trebuia să schimb vreo 5-6 jucători. Au făcut multe atingeri, au dat pase la întâmplare. N-am câștigat dueluri și totuși n-am întâlnit o echipă wow, să spui că au pus presiune pe noi.

Am prins și un portar în formă, cu moralul bun. Eu fac o analiză legată de echipa mea. Noi astăzi am fi putut obține doar un egal, cu șansă.

Nu mi-a plăcut felul în care ne-am comportat. Nu putem să îl lăsăm pe Cosmin Matei să dea la poartă nestingherit. Ei au insistat mai mult în prima repriză, dar asta din vina noastră. Nu meritam să câștigăm acest meci, dar nici ei. Nu vreau să dau vina pe arbitraj”, a transmis Mircea Rednic.

  • UTA a marcat de 13 ori și a încasat 14 goluri în acest sezon.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare