Toate camerele au fost pe el! Gestul lui Marius Șumudică, după ce fanii Rapidului i-au scandat numele

Rapid a remizat cu Sepsi, scor 2-2, iar formația din Giulești rămâne fără victorie în cele 4 etape scurse din noul sezon.

Marius Șumudică, în tribune la meciul cu Sepsi

Sărit din schemă de Dan Șucu în această vară, Marius Șumudică este dorit insistent de fanii Rapidului, în locul lui Neil Lennon. Acest lucru s-a văzut cât se poate de clar la finalul meciului cu Sepsi, când suporterii i-au scandat numele la unison.

În acel moment, Șumudică s-a îndreptat spre galeria Rapidului și a ridicat mâinile, în semn de salut față de cei care l-au ovaționat. Lângă tehnician s-a aflat și Gigi Corsicanu, fostul lider al fanilor giuleșteni, dar și cel care a insistat mereu pentru numirea antrenorului pe banca tehnică în mai multe rânduri.

Rămâne de văzut dacă Dan Șucu îi va da până la urmă o șansă lui Marius Șumudică, cunoscut ca un rapidist convins.

Viorel Moldovan: „Şumudică e binevenit oricând la meciurile Rapidului”

Imediat după fluieral final al meciului, fanii Rapidului au scandat „Demisia, demisia”, cu trimitere către Neil Lennon, antrenorul principal al Rapidului care a absentat de la meci din motive personale.

Apoi, suporterii l-au ovaţionat pe Marius Şumudică. Acesta s-a aflat în tribunele Giuleştiului la partida de luni seară. Liber de contract, după ce s-a despărțit de Gaziantep, antrenorul de 53 de ani a trăit meciul la intensitate maximă.

„Şumudică e binevenit oricând la meciurile Rapidului. E rapidist, e un antrenor care poate să meargă oriunde, să vadă orice joc. Ştim atitudinea lui, e liber să vorbească. Eu n-am nicio problemă. Dincolo, Adrian Mutu, la fel, a fost antrenor la Rapid, de ce să nu vină în Giuleşti?

Suporterii îl apreciază pe Şumudică, e normal, dar eu nu mă gândesc la aceste lucruri. Eu mă gândesc ce să facem să propunem un fotbal mai de calitate pentru că ce propunem astăzi nu e suficient”, a mai declarat Viorel Moldovan.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare