Titularul de la FCSB, OUT o lună! Gigi Becali a anunțat cu cine îl înlocuiește: „Suntem mai slabi fără el”

Siyabonga Ngezana a suferit recent o leziune musculară și nu va putea în principiu să joace pentru FCSB în următoarea lună, informație confirmată atât de impresarul Florin Vulturar, cât și de Mihai Stoica.

Gigi Becali este mulțumit în principiu de soluțiile pe care le are FCSB pentru înlocuirea lui Siyabonga Ngezana, dar admite: „Suntem mai slabi fără el”

În cursul zilei de marți, Gigi Becali a fost întrebat în legătură cu acest subiect și a spus că fundașul central sud-african urmează să fie înlocuit în primul 11 cu Mihai Popescu, cel puțin pentru meciul de joi seară contra letonilor de la RFS, din Europa League.

De asemenea, patronul campioanei României a dat de înțeles în mare măsură și că Vlad Chiricheș ar putea să intre în echipă, pentru anumite partide din Superliga, pentru ca fostul jucător de la Farul Constanța sau Joyskim Dawa să nu ajungă să fie epuizați în această perioadă destul de aglomerată pentru echipa roș-albastră.

„Nu cunosc Riga, jucăm acasă și trebuie să câștigăm. Nu ne încurcă absența lui Ngezana, dar suntem mai slabi fără el. Poate să joace Popescu cu Chiricheș, Popescu o să fie suspendat în campionat și o să joace Popescu. E suspendat și de asta trebuie să joace Popescu, trebuie să rulăm jucătorii”, a spus Gigi Becali, potrivit fanatik.ro.

Patronul campioanei este sfătuit să mizeze mai mult pe Vlad Chiricheș

Cumva în aceeași ordine de idei, finanțatorul clubului roș-albastru a fost sfătuit de Florin Gardoș, fostul său jucător, să meargă mai mult pe mâna lui Vlad Chiricheș, măcar în perioada următoare, în contextul dat, și să nu mai apeleze la improvizații în centrul defensivei, așa cum s-a întâmplat în meciul cu Petrolul Ploiești, 1-1 în Ghencea, atunci când, după eliminarea lui Mihai Popescu, Adrian Șut a coborât lângă Joyskim Dawa și i-a lăsat postul de mijlocaș defensiv lui Baba Alhassan, în contextul în care Chiricheș era apt de joc, pe banca de rezerve.

„E rău în general începutul de campionat. Dar vezi cum e fotbalul? Acum ai impresia că ai prea multe variante pe un post, trece o săptămână și te trezești că ai două variante. Sunt curios dacă va juca Chiricheș. Nu știu de ce nu ar juca.

Dacă va vrea (n.r. Gigi Becali) să facă lucrul ăsta, să folosească un mijlocaș pe acea poziție, sper să fie convins de Meme sau de cei din staff că nu e cazul. Totuși improvizațiile nu își au locul în cazul ăsta.

Sunt meciuri importante și ai un jucător bun (n.r. Vlad Chiricheș). Acum 3-4 luni era bun. Acum nu înțeleg de ce nu mai e bun”, a spus fostul fundaș central, conform sursei citate anterior.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare