Ține minte pe de rost 300 de numere de telefon! Dumitru Dragomir susține că și-a speriat familia cu memoria pe care o are

Ajuns la 78 de ani, Dumitru Dragomir continuă să fie un personaj extrem de activ atât în viața publică, cât și în cea privată.

Dumitru Dragomir, la fel de activ și la 78 de ani

Dumitru Dragomir spune că este mult mai liniștit de când s-a retras din fotbal. În prezent, fostul șef de la LPF se ocupă de afacerile personale și vrea să se extindă în domeniul imobiliarelor.

Pe lângă declarațiile care au făcut referire la capacitatea sa de a ține minte lucruri, Dumitru Dragomir a dezvăluit și ce ar fi făcut dacă pleca mai devreme din fruntea LPF. Reamintim că acesta a fost 17 ani președintele forului.

Acum am început să uit numerele de telefon. Știam 300 de contacte pe de rost. Deci minte am avut. (n.r. despre faptul că a fost mereu apostrofat) 55.000 de oameni de pe stadion nu mă scoteau din: ‘Mitică, la brutărie, Mitică, la pușcărie!’. Se întâmpla din cauza legii organice împotriva huliganilor, nu din cauza incompetenței mele.

Asta a pus paie pe joc. Eu am susținut fotbalul românesc și i-am iertat pe toți. L-am iertat și pe Victor Ponta și acum mă gândesc de ce nu m-a dat afară cu 10 înainte. Acum aveam 100 de blocuri făcute„, a spus Dumitru Dragomir, în cadrul unui podcast difuzat pe Youtube.

Dumitru Dragomir, haz de necaz despre situația de la Rapid

Rapid este urmărită de evenimentele tensionate, iar ultimele episoade apărute în spațiul public arată cât de agitată este situația în Giulești. Cu toate acestea, Dumitru Dragomir este de părere că la un club precum cel patronat de Dan Șucu nu are cum să fie liniște, acest lucru fiind în ADN-ul alb-vișiniilor.

Întrebat dacă Marius Șumudică are capacitatea de a gestiona asemenea situații, Dumitru Dragomir a avut o reacție clară.

„La Rapid este totul normal. Este normal, credeți-mă. Ar fi anormal să fie liniște. La Rapid nu merge fără scandal. Obligatoriu scandal, să știți și voi. (n.r. dacă Marius Șumudică mai poate rezista) Poate, poate, e om al dracului Șumudică”, a spus Dumitru Dragomir, pentru Sportpesurse.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare