Universitatea Craiova traversează un moment excelent, iar oltenii visează la titlul de campioni în acest sezon.
Craiova l-a dat afară pe analistul video, adus chiar de la FCSB
În vara anului 2023, Universitatea Craiova i l-a furat FCSB-ului pe Marius Francisc, un specialist pe analiză video. Eșecul împotriva roș-albaștrilor din ultima etapă a sezonului regulat i-a dat de gândit serios lui Mirel Rădoi, care l-a găsit vinovat pe cel menționat mai sus.
Potrivit Fanatik, Marius Francisc a fost dat afară de la Universitatea Craiova, asta după ce a fost bănuit că ar fi furnizat informații secrete despre echipa din Bănie. Analistul nu a fost pe bancă la partida cu Universitatea Cluj și nici nu mai apare pe site-ul oficial în dreptul staff-ului tehnic.
„Rotaru l-a luat pe analistul video (n.r. Marius Francisc). Noi îi dădeam 2.000, el îi dă 6.000. Bine, mă, tu crezi că o să câștigi campionatul cu analist video? Lucrurile astea nu se fac.
Și eu concurez, dar să mă apuc acum să ofertez angajați de la clubul lui, asta nu fac. Pot să fac concurență la jucători, am greșit și eu față de el cu ăsta, cu Vlad. Ca dovadă, Dumnezeu mi-a dat peste bot.
Dar eu zic că e mai josnic să iei angajații de la club, să le dai tu salarii mai mari. De Rotaru nu mai zic, că am greșit și eu față de el și e egalitate”, a spus Gigi Becali pentru PrimaSport.
Mirel Rădoi: „Am rămas și eu surprins”
A fost primul eșec al lui Mirel Rădoi din momentul revenirii la Universitatea Craiova. La finalul partidei cu FCSB, tehnicianul oltenilor a ținut să remarce faptul că staff-ul roș-albaștrilor a reușit să remedieze o problemă veche, avută încă din startul acestui sezon.
Concret, Rădoi și-a făcut planul să atace spațiile lăsate libere de FCSB, însă Charalambous și Pintilii au reușit că contracareze acțiunile Craiovei.
„Am rămas și eu surprins, nu au reușit să o facă în 11 meciuri europene și 24 în campionat, în 35 de meciuri am găsit zonele alea libere. Din păcate pentru noi, în seara asta au acoperit acele zone, au intuit foarte bine ce am pregătit noi. Și construcția noastră a fost destul de lentă, probabil și asta le-a dat ceva timp să se reorganizeze, apoi am pierdut foarte multe mingi fără mare presiune din partea adversarului.
Nu a fost poziționarea pe care noi am pregătit-o. Probabil din cauza presiunii, poate i-am respectat puțin mai mult decât trebuia. Dar e o lecție bună de învățat, în primul rând pentru mine, apoi și pentru jucători„, a spus Rădoi.