Sâmbătă seara, Dinamo a primit vizita lui Sepsi, în etapa cu numărul 18 din Superliga.
Scandal la pauza meciului Dinamo – Sepsi
După primele 45 de minute, Dinamo conducea cu scorul de 1-0, grație unui autogol care i-a aparținut lui Branislav Ninaj. În drumul spre vestiare, jucătorii celor două formații au avut ceva de împărțit și a fost nevoie de intervenția celor de pe margine pentru ca spiritele să se calmeze.
Totul a pornit după ce Andres Dumitrescu și Patrick Olsen s-au contrat la ieșirea de pe teren. Ulterior, lângă cei doi au venit jucătorii ambelor formații, moment în care staff-urile și arbitrii au sărit să-i tempereze pe protagoniști.
Dinamo nu a putut pune imnul României la meciul cu Sepsi
Dinamo a solicitat ca imnul României să răsune în boxele cochetei arene „Arcul de Triumf”, dat fiind că ziua națională este mâine, pe 1 decembrie. În mod surprinzător, cererea gazdelor a fost refuzată.
Potrivit iamsport.ro, bucureștenii reușiseră să aducă pe „Arcul de Triumf” chiar și o violonistă, pentru a pregăti un spectacol pe cinste pentru suporterii aflați pe stadion.
Șefii lui Dinamo s-au arătat siderați din cauza faptului că nu își pot duce planul la capăt. Nu au înțeles absolut deloc de ce demersul lor a fost refuzat. Este foarte important să precizăm faptul că nu există căi legale prin care imnul României să nu poată fi redat la un meci din competițiile interne din țara noastră.
Reamintim faptul că trupa din Covasna este susținută în mare parte de etnici maghiari. Totodată, readucem în prim-plan că au existat tensiuni majore pe durata ultimelor încleștări dintre Dinamo și Sepsi, conducătorii de la Sfântu Gheorghe fiind foarte nervoși de fiecare dată, acuzând derapaje xenofobe din partea ultrașilor grupării bucureștene.