FCSB debutează în faza principală din Europa League pe teren propriu, în fața celor de la RFS, pe 26 septembrie.
Tavi Popescu și David Miculescu, prezenți la gala MMA din București
Octavian Popescu și David Miculescu sunt de nedespărțit în afara terenului de fotbal, iar cei doi sunt recunoscuți pentru relația de prietenie pe care o au. Așa s-a întâmplat și marți seara, când aceștia au mers la Sala Polivalentă din București pentru a vedea pe viu o gală MMA, unde au luptat mai multe personaje cunoscute în mediul online.
Alături de Octavian Popescu și David Miculescu au apărut MM Stoica, respectiv Gheorghe Mustață, iar aceștia au făcut o poză și au distrbuit-o pe rețelele sociale. Este clar că cei doi fotbaliști ai FCSB-ului au primit o învoire din partea clubului pentru a ieși în oraș, chiar dacă ora era una târzie.
Peste doar 48 de ore de la momentul postării fotografiei, Octavian Popescu și David Miculescu vor juca primul lor meci din faza principală a Europa League, împotriva letonilor de la RFS.
RFS, lot cotat la 9.4 milioane de euro
FCSB debutează în faza principală din Europa League împotriva uneia dintre cele mai accesibile formații din grupă. RFS are un lot evaluat la 9.4 milioane de euro, în timp ce campioana României valorează 36.8 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com.
Ca o comparație, Darius Olaru, cel mai valoros fotbalist de la FCSB, este cotat la 7 milioane de euro. Omologul său de la RFS, Emerson Deoclecioano, valorează doar 900.000 de euro, adică de peste 7 ori mai puțin decât căpitanul roș-albaștrilor.
Spre deosebire de FCSB, care a devenit campioană și a avut o vacanță de vară înaintea noului sezon, RFS are continuitate. În prezent, campionatul din Letonia este în plină desfășurare, iar adversara FCSB-ului este lider autoritar, cu 75 de puncte acumulate în 29 de etape.