Edi Iordănescu (46 de ani) a început cu succes aventura sa în Polonia. Fostul selecționer al României a bifat două victorii consecutive cu Legia Varșovia. După succesul cu Aktobe în preliminariile Europa League, antrenorul român a reușit să câștige și Supercupa Poloniei, învingând campioana Lech Poznan cu scorul de 2-1.
Două meciuri oficiale, două victorii pentru Legia cu Edi Iordănescu
Noul antrenor al Legiei a avut un debut perfect. În primul meci oficial, formația din Varșovia a trecut cu 1-0 de Aktobe, în prima manșă a turului întâi preliminar din Europa League. La doar câteva zile distanță, Legia a cucerit Supercupa Poloniei, învingând rivala Lech Poznan.
Meciul, disputat pe terenul campioanei Poloniei, a fost controlat de Legia în prima repriză. Golurile marcate de Wszolek (min. 34) și Shkurin (min. 44) au adus un avantaj confortabil. În repriza secundă, Lech Poznan a revenit în joc, reușind să reducă din diferență prin Szymczak în minutul 81. Ultimele minute au fost tensionate, însă Legia a gestionat avantajul și a ridicat trofeul.
Premiu financiar surprinzător pentru câștigătoarea Supercupei
Deși Legia Varșovia a cucerit primul trofeu al sezonului, câștigarea Supercupei Poloniei nu a adus un câștig financiar pe măsura performanței.
Potrivit publicației poloneze Przeglad Sportowy, echipa antrenată de Edi Iordănescu va încasa doar 200.000 de zloți, echivalentul a aproximativ 47.000 de euro.
Prin comparație, trofeul Cupei Poloniei, câștigat de Legia după finala cu Pogon Szczecin (4-3), a adus clubului de 25 de ori mai mult – aproximativ 1.173.600 de euro.
„Această discrepanță arată ce importanță are Supercupa în Polonia”, au notat jurnaliștii polonezi.
Chiar și Lech Poznan, echipa învinsă, va obține un bonus financiar în valoare de 23.500 de euro, reprezentând jumătate din suma primită de Legia.

Lech Poznan, avantaje financiare din bilete, în ciuda înfrângerii
Paradoxal, în ciuda pierderii trofeului, campioana Poloniei va avea beneficii financiare mai mari datorită încasărilor din bilete. Peste 40.000 de fani au fost prezenți pe stadion. Biletele s-au vândut la prețuri între 69 și 127 de euro, în funcție de categorie. Pachetul includea și accesorii destinate fanilor: eșarfe și tricouri personalizate.
Astfel, Lech Poznan, gazda meciului, a profitat financiar mai mult de pe urma evenimentului decât câștigătoarea Supercupei.
În ciuda succesului, atmosfera din tabăra Legiei nu este una ideală. Fanii din Varșovia au boicotat partida, fie absentând, fie păstrând liniștea în tribune, în semn de protest față de politica de transferuri a clubului și rezultatele modeste din sezoanele anterioare.