Starul lui Rangers surprinde după ce a făcut show cu FCSB: „Am fost puțin norocoși, trebuie să recunosc!”

Vaclav Cerny, starul lui Rangers, surprinde după ce a făcut show cu FCSB, scor 4-0, în UEFA Europa League.

Starul lui Rangers surprinde după ce a făcut show cu FCSB în Europa League

Vaclav Cerny, autorul unei „duble” în Rangers – FCSB, scor 4-0, a avut o declarație surprinzătoare după meci. Cel mai bun fotbalist al scoțienilor a declarat că FCSB ar fi putut deschide scorul încă din startul jocului, motiv pentru care au fost norocoși că au scăpat fără gol primit.

„Toți aveam nevoie de această victorie. Le datoram fanilor un rezultat bun și un meci de calitate și cred că am reușit. Am dominat în prima repriză. Am fost puțin norocoși la început, dar până la urmă a ieșit bine. O prestație foarte solidă de care aveam nevoie.

Mă bucur că am marcat, însă nu acesta este cel mai important lucru. A fost dur ce s-a întâmplat la meciul de duminică din campionat și, chiar dacă veneam după pauza internațională, nu am avut nicio scuză. Acum ne-am dorit să readucem o atmosferă bună și sper că am reușit” a spus Vaclav Cerny, conform The Scottish Sun.

Basarab Panduru a distrus un fotbalist de la FCSB după 0-4 cu Rangers: „Atât poate băiatul ăsta! E lent”

Basarab Panduru a distrus un fotbalist de la FCSB după eșecul drastic din UEFA Europa League cu Rangers, scor 0-4, pe Ibrox Park.

Concret, fostul mare fotbalist nu l-a menajat deloc pe Malcom Edjouma, cel care a fost titular pentru FCSB în deplasarea din Scoția. Mijlocașul campionilor nu a impresionat deloc, ba chiar a fost depășit în numeroase rânduri de adversari.

Basarab Panduru consideră că asta e valoarea lui Edjouma, neavând viteza necesară pentru un asemenea nivel.

„Ştim bine că ăsta este stilul lui Edjouma. Noi nu putem să îl facem pe Edjouma altceva. Că ăsta este Edjouma. Ăsta a fost de când a venit.

Tot timpul ai avut impresia că dacă ar vrea mai mult ar fi un jucător de top. Ar fi un jucător mai bun. Atât poate. Noi credeam că el nu vrea. Nu, atât poate. Lent, mai puţină viteză, o fentă…”, a spus Basarab Panduru la primasport.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare