„Știam, ne-am asumat un risc”. Florin Maxim, reacție sinceră după ultimele evenimente de la Corvinul Hunedoara

Florin Maxim a oferit o primă reacție după ce s-a aflat că echipa antrenată de el, Corvinul Hunedoara, nu are în cele din urmă nici în acest sezon dreptul de a promova în Superliga.

Deși în primă fază Federația Română de Fotbal a acordat un aviz favorabil pentru modificarea în timp util a formei de organizare a clubului hunedorean, din club de drept public în club de drept privat, ulterior această decizie a forului condus de Răzvan Burleanu a fost contestată de către alte patru echipe din Liga 2, respectiv FCU Craiova, FC Argeș, FC Voluntari și FK Csikszereda.

Prima reacție a lui Florin Maxim după ce Corvinul Hunedoara nu a mai primit în cele din urmă pentru acest sezon dreptul de promovare în Superliga

Această situație a generat inclusiv un conflict destul de dur între cei de la Corvinul, reprezentați în această speță de primarul Dan Bobouțanu, și oltenii conduși de Adrian Mititelu.

Totuși, Florin Maxim nu s-a arătat deloc deranjat de demersul întreprins de cluburile rivale din Liga 2, ba chiar din contră. El a spus că tinde să creadă explicația oferită de cei de la FCU Craiova în cursul zilei de joi, conform căreia acea contestație a venit doar ca urmare a faptului că, în viziunea oltenilor, Federația funcționează în acest moment în mod nelegal.

Pe de altă parte, antrenorul Corvinului a mai spus și că el și colaboratorii săi se așteptau într-o anumită măsură la un astfel de deznodământ.

În plus, el a mai punctat și că hunedorenii și-au asumat un risc în acest sens în momentul în care au decis să amâne momentul depunerii documentelor necesare pentru schimbarea formei de organizare pentru a putea participa în preliminariile cupelor europene în acest start de sezon.

„În momentul în care am ales meciurile de Europa ne-am asumat și un risc”

„Am aflat la 12:30 (n.r. joi) că nu avem drept de promovare. E greu, cumva, să te recalibrezi, dar băieții și-au văzut de fotbal și s-au bucurat de el cum le-am spus din momentul venirii mele la Hunedoara.

A venit ca un șoc. Poate ne așteptam, cumva. Au fost acele contestații. Probabil dacă au fost acele contestații ale celorlalte cluburi, ele nu s-au îndreptat împotriva noastră, ci împotriva federației. Asta e, am fost respinși și mergem mai departe.

Jucătorii sunt sub contract. Noi am luat în calcul. Băieții știau. În momentul în care noi am ales meciurile de Europa League ne-am asumat și un risc și iată că acel risc asumat ni s-a întâmplat, nu avem drept de promovare.

Atunci am știut cu toții că se poate întâmpla și scenariul ăsta și mergem mai departe. Jucătorii sunt sub contract și nu există să plece. Eu îmi văd în continuare de ceea ce am eu de făcut. Degeaba mi se pare mie absurd.

Acestea sunt legile, noi știam din sezonul trecut că nu avem drept de promovare, am ales să jucăm în Europa și ne-am făcut și noi o carte de vizită.

Nu e de colo ca o echipă de Liga a 2-a, cum suntem noi, să joace în cupele europene. Și băieții și-au făcut o carte de vizită. Acum, e frustrant, nu e frustrat, părerea mea oricum nu contează!”, a spus Florin Maxim, potrivit liga2.prosport.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare