Statistică uluitoare după ce Real Madrid a câștigat din nou Liga Campionilor! Dovada clară că Spania domină categoric fotbalul european

Real Madrid a câștigat sâmbătă seară pe stadionul „Wembley” din Londra cel de-al 15-lea trofeu din istoria sa în Liga Campionilor sau Cupa Campionilor Europeni.

În mod evident, este vorba despre un record absolut zdrobitor, în contextul în care al doilea club în acest clasament este în prezent AC Milan, echipă care se poate lăuda „doar” cu 7 astfel de performanțe, deci mai puțin de jumătate față de gruparea din capitala Spaniei.

Real Madrid a câștigat din nou Liga Campionilor și a arătat o dată în plus că La Liga este campionatul dominant din Europa

Doar că nu este vorba doar despre o dominație a celor de la Real Madrid în Liga Campionilor, ci, în context mai larg, despre o autoritate a cluburilor din Spania în competițiile intercontinentale.

De fapt, aici ne referim în prezent doar la Liga Campionilor și Europa League/Cupa UEFA, întrucât până în prezent spaniolii nu au reușit să se impună și în Conference League. Ce e drept, până în prezent s-au disputat doar trei ediții din această a treia competiție continentală la nivel de cluburi.

Finala de sâmbătă seară dintre Real Madrid și Borussia Dortmund a fost al 19-lea ultim act al uneia dintre cele două competiții menționate anterior disputat de echipe din Spania în compania unor formații din alte țări din 2002 până în prezent.

Statistică uluitoare furnizată după finala de pe „Wembley” cu Borussia Dortmund

Iar o statistică realizată de către jurnaliștii de la The Athletic FC arată că grupările din La Liga s-au impus în toate aceste finale, după cum urmează:

2002: Real Madrid 2-1 Bayer Leverkusen (UCL)
2004: Valencia 2-0 Marseille (UEL)
2006: Barcelona 2-1 Arsenal (UCL)
2006: Sevilla 4-0 Middlesbrough (UEL)
2009: Barcelona 2-0 Manchester United (UCL)
2010: Atletico Madrid 2-1 Fulham (UEL)
2011: Barcelona 3-1 Manchester United (UCL)
2014: Sevilla* 0-0 Benfica (UEL) – după loviturile de departajare
2015: Barcelona 3-1 Juventus (UCL)
2015: Sevilla 3-2 Dnipro (UEL)
2016: Sevilla 3-1 Liverpool (UEL)
2017: Real Madrid 4-1 Juventus (UCL)
2018: Real Madrid 3-1 Liverpool (UCL)
2018: Atletico Madrid 3-0 Marseille (UEL)
2020: Sevilla 3-2 Inter (UEL)
2021: Villarreal* 1-1 Manchester United (UEL) – după loviturile de departajare
2022: Real Madrid 1-0 Liverpool (UCL)
2023: Sevilla* 1-1 Roma (UEL) – după loviturile de departajare
2024: Real Madrid 2-0 Borussia Dortmund (UCL)

După ce echipa lor favorită s-a impus din nou într-o finală de Liga Campionilor, fanii lui Real Madrid au mai primit o veste excelentă în cursul zilei de duminică, legată de situația lui Kylian Mbappe.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare