Sign in / Join

Stanciu, încredere sau bravare? „Avem 50% de calificare”

767
0
Share:

Noua vedetă a fotbalului românesc ori bravează, ori are o încredere fantastică în el. Nicușor Stanciu este convins că Steaua pleacă la drum cu 50% șanse de calificare!

stanciu

 

„Nu-mi doream să picăm cu Manchester City, ci alt adversar. Dar acum consider că va fi un meci important pentru noi, nu avem în fiecare zi șansa să jucăm cu o asemenea echipă și asemenea jucători”, a recunoscut Stanciu.

Întrebat cum va aborda Steaua duelul cu fosta campioană a Angliei, Stanciu parcă a împrumutat discursul patronului Gigi Becali: „O să mergem în deplasare și o să avem parte de o experiență unică pe un asemenea stadion. Eu sunt foarte încrezător în șansele noastre, chiar dacă vom întâlni pe Manchester City. Sunt de părere că șansele sunt de 50-50. Repet, sunt încrezător în șansele noastre de a ne califica. Vom da totul pentru asta. Nu știu dacă se putea mai greu, dar City a fost să fie, o să pregătim meciul foarte bine și o să ne bucurăm de experiența pe care o vom avea”.

Referitor la oferta de 6 milioane de lire sterline de la Chelsea anunțată de presa engleză, Stanciu a afirmat: „Eu nu citesc prea mult presa și nu mă interesează alte lucruri, pentru că am un impresar cu care țin legătura. Cu siguranță că atunci când va fi ceva concret, Anamaria Prodan îmi va spune. Dar nu cred că se pune problema să plec acum, înainte de acest play-off cu City”.

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER