Duminică, 14 iulie, Donald Trump a fost protagonistul unui eveniment de coșmar și a fost împușcat în ureche în timpul unui miting electoral.
Dumitru Dragomir, șocat de ceea ce a pățit Donald Trump: „Am crezut că l-au omorât”
Atacatorul avea 20 de ani și a fost împușcat de forțele de ordine. Din fericire pentru fostul președinte al Statelor Unite ale Americii, rana sa nu a fost atât de gravă și a fost văzut ulterior la un alt eveniment public, purtând un bandaj în zona urechii.
Momentul care l-a avut în prim-plan pe Donald Trump l-a speriat pe Dumitru Dragomir, iar fostul președinte al LPF a avut o reacție sinceră. „Oracolul din Bălcești” s-a temut pentru viața politicianului și nu s-a putut abține să-i critice pe americani pentru așa-zisa democrație pe care o au.
„Nu vreau să vorbesc că îmi dau drumul la gură și știi că eu sunt un istoric. Toate războaiele din ultimii 200 de ani sunt începute și făcute praf de americani, iar cum a făcut unul ceva, l-au lovit…
Ce democrație vine de la ei, dacă ei ne învață să facem crime, dacă își omoară președinții? Ce exemple să luăm noi, amărâții de aici? Că și noi am omorât. Am luat exemplul lor. Că noi suntem nimeni pe pământ.
Am crezut că l-au împușcat, că l-au omorât. Am crezut că va muri după. Când i-am văzut sângele la ureche am zis: «gata, moare». Am crezut că i-a trecut prin creier.
Lumea spune că nu trebuie să ai toate țiglele pe casă ca să reacționezi așa. La un centimetru dacă îl lovea, îi zburau creierii. Cu o fracțiune înainte s-a uitat după ceva”, a spus Dragomir, potrivit Fanatik.
Dumitru Dragomir crede că tot FCSB va câștiga titlul
Clubul patronat de Gigi Becali a reușit performanța de a cuceri titlul în sezonul precedent, după o pauză extrem de lungă, de nouă ani. „Oracolul din Bălcești” și-a prezentat opțiunea pentru stagiunea care începe pe 12 iulie.
Conform spuselor lui Mitică Dragomir, FCSB va avea câștig de cauză în competiția internă și de această dată. Ex-președintele LPF le-a atribuit celor de la FCSB denumirea de Steaua, însă a revenit imediat asupra numelui acestora. Fotbaliștii lui Elias Charalambous încep campionatul sâmbătă, pe 13 iulie, de la ora 22:00, contra celor de la Universitatea Cluj. Roș-albaștrii vin după succesul zdrobitor din Supercupa României, scor 3-0 împotriva Corvinului.
„(n.r. – Cine ia campionatul?) Steaua. FCSB ia campionatul”, a transmis Dumitru Dragomir, conform fanatik.ro