Ianis Hagi (25 de ani) revine la Rangers în această vară, după împrumutul de un sezon la Deportivo Alaves.
Ianis Hagi, salariu de peste un milion de euro la Alaves
Ianis Hagi a mers în Spania pentru a-și relansa cariera, însă internaționalul român nu a reușit să convingă și a evoluat puțin pentru Alaves. Astfel, din noul sezon, fotbalistul nu va mai evolua în La Liga, iar jurnaliștii iberici au amintit despre salariul jucătorului nostru.
Concret, Ianis Hagi și Andoni Gorosabel, singurii fotbaliști care câștigau peste un milion de euro la Alaves, au plecat în această vară de la echipă, astfel că formația va economisi o sumă importantă ca urmare a acestor două mutări.
Chiar dacă spaniolii nu au dezvăluit exact care era salariul lui Ianis Hagi, s-a scris despre fiul „Regelui” că încasează la Rangers nu mai puțin de 1.3 milioane de euro pe an. O sumă pe care, cel mai probabil, a primit-o și în perioada petrecută la Alaves.
Ianis Hagi urmează să fie vândut de Rangers
Ianis Hagi nu este pe placul antrenorului Philippe Clement, la fel cum se întâmplă și în cazul lui Todd Cantwell. Cei doi fotbaliști urmează să fie vânduți în această vară, iar Rangers speră să obțină un profit important în schimbul fotbaliștilor și să transfere alți jucători pentru a ține pasul cu rivala Celtic în noul sezon.
Scoțienii anunță că Rangers rămâne pe poziții și solicită 3.5 milioane de euro în schimbul lui Ianis Hagi, aceeași sumă pe care clubul a plătit-o în anul 2020 pentru internaționalul român.
„Sacrificarea celor doi jucători pentru binele echipei ar putea fi strategia pe care Clement o va folosi în următoarele săptămâni, mai ales cu se apropie meciurile din preliminariile Ligii Campionilor.
Cantwell și Hagi s-au bucurat amândoi de un oarecare succes de când au ajuns la Rangers, dar având nevoie de bani pentru consolidarea clubului, aceștia pot fi primii doi fotbaliști care vor fi vânduți în această vară„, au scris scoțienii.