Sign in / Join

Sorana Cîrstea vrea pe tabloul principal la Roland Garros

531
0
Share:

Sorana Cîrstea (locul 99 în clasamentul mondial) şi Andreea Mitu (114 WTA) au câştigat, joi, meciurile din turul 2 al calificărilor pentru turneul de la Roland Garros, disputat pe zgură şi dotat cu premii de 12.032.000 euro.

Sorana

Sorana (26 de ani) s-a impus în două seturi în fața Janei Cepelova (22 de ani, 134 WTA), scor 6-2, 6-4. Meciul a durat o oră şi 19 minute, iar românca a servit doi aşi şi a comis două duble greşeli. Cîrstea şi-a pierdut de trei ori serviciul, a avut 26 de mingi câştigătoare şi 18 erori neforţate. Pentru accederea în actul următor, Sorana şi-a asigurat 30 de puncte WTA şi un cec în valoare de 14.000 de euro. În ultimul tur al calificărilor, Sorana Cîrstea o va întâlni pe belgianca Elise Mertens (20 de ani, locul 180 WTA). Mertens preferă suprafeţele rapide.

  • Sorana Cîrstea a început foarte bine sezonul de zgură, cu 17 victorii şi 5 înfrângeri. Un sfert de finală în turneul Premier Mandatory de la Madrid este cea mai bună performanţă. În istoria prezenţelor la Openul Franţei, Sorana a reuşit un sfert de finală (în 2009) şi de trei ori a fost eliminată în turul 3 (în 2011, 2013 şi 2014).

Andreea Mitu (24 de ani) a câştigat partida cu sportiva chineză Jia-Jing Lu (26 de ani, 208 WTA), scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi 33 de minute, iar românca a servit un as şi a comis o dublă greşeală. Mitu şi-a pierdut de cinci ori serviciul şi a reuşit şapte break-uri. În turul 3 al calificărilor, Andreea Mitu se va confrunta cu elveţianca Viktorija Golubic (23 de ani, 132 WTA).

Share:

Leave a reply

NEWSLETTER