Situație teribilă pentru Marius Șumudică la Rapid! Eliminat din Cupă, dorind să plece, antrenorul s-ar confrunta cu o revoltă a vestiarului!

Marius Șumudică nu a reușit să ducă echipa Rapid în finala Cupei României, giuleștenii fiind eliminați de Hermannstadt, scor 1-2, în penultimul act al competiției. După fluierul final, antrenorul trupei bucureștene a coborât din autocarul în care se afla și le-a transmis fanilor că va pleca de lângă gruparea iubită.

Potrivit informațiilor apărute în presa sportivă în cursul zilei de joi, 24 aprilie, gestul lui „Șumi” ar fi reprezentat doar o diversiune. Scopul? Tehnicianul ar fi dorit să mute atenția fanilor de la jucătorii Rapidului, întrucât suporterii i-au amenințat cu apariția unor violențe fizice în urma eliminării din Cupă.

Marius Șumudică i-ar fi apărat pe jucătorii de la Rapid prin afirmația legată de plecare, dar vestiarul nu l-ar mai suporta

Doar că, chiar dacă ar fi recurs la acel gest din dorința de a-i proteja pe elevii lui, cei din vestiar s-ar fi săturat de el. Marius Șumudică a pus în scenă critici după eșecul suferit la Sibiu, iar fotbaliștii Rapidului nu ar mai suporta modul în care se poziționează antrenorul după fiecare partidă modestă, conform gsp.ro.

Problema jucătorilor ar fi reprezentată de faptul că, în accepțiunea lor, „Șumi” nu-și asuma niciodată eșecurile. Ei nu s-ar mai simți bine în preajma „principalului” și nu ar mai găsi motivația necesară de a trage tare în acest final de sezon.

„A devenit insuportabil pentru echipă, aruncă toată vina pe jucători. De fiecare dată spune că nu știu să se apere, că lucrează cu ce i s-a pus la dispoziție, fără să-și asume eșecurile, iar asta afectează mult vestiarul. Nici concentrarea nu mai e la nivelul care trebuie, motivația la fel. Unii se simt jucătorii lui, alții nu. E un rău continuu de care nu scăpăm”, ar fi comunicat sursele gsp.ro.

După ce a spus că va pleca, Marius Șumudică a explicat că a afirmat acel lucru „la cald”. Declarația completă pe care a dat-o antrenorul Rapidului, după 1-2 cu Hermannstadt

„Asta e soarta mea. E al nu știu câtelea meci în care pierdem în ultimul minut. Nu știm să gestionăm. Ați văzut, ei la 1-0 stăteau pe jos, îi felicit. Eu n-am văzut un jucător al meu să se pună jos, aveam șansa să mergem în prelungiri. Asta ține de fiecare. Alte echipe știu să gestioneze momentele astea. Noi am pierdut multe puncte în ultimul minut.

Nu înțeleg atitudinea asta. Am jucat mai bine în repriza a doua, am reușit să marcăm, dar nu e de ajuns. Trebuie să fii inteligent, să știi să rezolvi anumite momente de joc. Asta e viața antrenorilor, ce să fac? Am ajuns în semifinale, n-am reușit să mergem mai departe.

Îi felicit pe Măldărășanu, pe Daniel Niculae, pe toți care sunt aici (n.r. la Hermannstadt). E frustrant, e dureros. Când am spus că sunt cele mai grele 8 luni din viața mea, lumea făcea mișto de mine. Suporterii sunt de admirat. Nu-i merităm! Nu știu, analizați dumneavoastră. Noi o să vedem, nu știu.

Credeți că asta e întrebarea la care să vă răspund acum (n.r. dacă pleacă)? E la cald, nu are rost. O să am o discuție cu echipa, cu patronii clubului și vom lua o decizie. Față de sezoanele trecute, am ajuns în semifinalele Cupei. Încă, în campionat, nu e totul jucat. Din păcate, în ultimele jocuri arătăm rău. Va trebui să găsesc explicația”, a transmis „Șumi”.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare