Simona Halep a făcut anunțul, la 3 luni de când s-a retras din tenis: „E momentul”

Simona Halep s-a retras din tenis, însă sportiva din România a lăsat în spate o carieră extraordinară.

Simona Halep: „E timpul să aflu cine pot fi dincolo de tenis”

După o carieră de 18 ani, Simona Halep a decis să se retragă definitiv din tenis la finalul unui meci pierdut la Transylvania Open. Anunțul făcut de fostul lider mondial s-a răspândit rapid la nivel global, iar marile publicații ale lumii au scris despre acest subiect.

Acum, la 3 luni de la evenimentul care a lăsat mască pe toată lumea, Simona Halep a spus totul despre sportul pe care l-a iubit încă de mică.

Au trecut trei luni de când am hotărât, în timpul unui meci, că trebuie să mă opresc. După multe discuții cu cei mai importanți oameni din viața mea, planificând cum ar fi cel mai bine să anunț… unde, când, în ce fel… decizia a fost luată împreună cu tenisul, în acel meci.

Tenisul a fost educatorul meu, îndrumătorul meu, confidentul și prietenul meu, dar și criticul meu cel mai sever. M-a învățat să lupt, m-a învățat să fiu dură cu mine, dar și blândă, să fiu exigentă, dar și să-mi port de grijă trupului, minții și sufletului meu.

„E momentul să am grijă de Simona, ca om”

Tenisul a intrat în viața mea când nu știam prea multe despre ce înseamnă viața. Eram un copilaș care a simțit o chimie imediată cu acest sport, fără să înțeleagă atunci ce înseamnă performanța, visul, loialitatea, dăruirea totală. Tenisul m-a ghidat pas cu pas până în vârful muntelui. Pentru că, da, performanța este ca un munte.

Tenisul a fost, este și va rămâne în sufletul meu pentru totdeauna. Tot el mi-a arătat, în acel ultim meci, ce am de făcut: că e momentul să am grijă de Simona, ca om. Performanța vine la pachet cu multe momente în care simți că tragi de tine la maximum, chiar și atunci când crezi că nu mai poți. E dură, dar oferă satisfacții pe care nicăieri altundeva nu le poți găsi.

Tenisul nu a fost doar un sport pentru mine. Tenisul este o parte din mine. De aceea, nu există un “stop” sau o linie de finish, există doar o încetare a practicării lui. El trăiește și va trăi în mine pentru totdeauna. Tenisul m-a învățat cine sunt. Acum e timpul să aflu cine pot fi dincolo de el„, a scris Simona Halep, pe Instagram.

Simona Halep vrea să devină mamă

După o perioadă zbuciumată, Simona Halep își dorește să aibă parte de liniște în viața sa. Cazul de dopaj și divorțul au venit ca un fulger pentru fostul lider mondial WTA, care a punctat faptul că își dorește să devină mamă în viitorul apropiat.

Îmi doresc să fiu o mamă. O mamă bună, ca mama mea. Îmi doresc să am copii, când va fi norocul. Dar îmi doresc să fiu normală. Pentru că 30 de ani ăștia, de când joc, am fost o sportivă de performanță, n-am fost un om normal. Și acum a venit momentul să descoperim și alte lucruri… Nu mai vreau responsabilitate, nu mai vreau planuri, nu mai vreau program strict. Vreau să mă duc să joc golf, ăsta e obiectivul meu, să învăț să joc”, a spus Halep, vizibil emoționată.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare