Și-a dat acceptul să îmbrace tricoul lui Dinamo. Jucătorul monitorizat de Andrei Nicolescu are visuri mari în echipamentul alb-roșu. EXCLUSIV

Andrei Nicolescu, administratorul special de la Dinamo, a vorbit despre tinerii „câinilor” care au fost împrumutați în ligile inferioare. Atenția oficialului roș-albilor s-a îndreptat în special către unul dintre acei jucători, care în prezent evoluează la CS Afumați, în eșalonul secund al sportului-rege din România.

Este vorba despre atacantul central Valentin Dumitrache, în vârstă de 21 de ani. Acesta a fost adus de Dinamo ulterior plecării de sub comanda „Regelui” Hagi și cedat imediat la CS Afumați. În dialog cu Sport Pe Surse, vârful a aflat despre cuvintele lui Andrei Nicolescu și și-a exprimat dorința de a deveni într-un final o piesă importantă în angrenajul trupei lui Zeljko Kopic.

Valentin Dumitrache, cu gândul la Dinamo: „Sper ca de la vară să pot să joc acolo”

Valentin Dumitrache s-a arătat dornic să continue să puncteze în echipamentul divizionarei secunde pentru a se dezvolta în vederea întoarcerii la Dinamo. În actualul sezon, atacantul și-a trecut în cont 5 goluri alături de CS Afumați, 4 în campionat și unul în Cupa României.

Dacă în trecut s-a confruntat cu anumite probleme medicale, în acest moment accidentările nu-i mai dau bătăi de cap tânărului jucător de profil ofensiv.

„Știu că cei de la Dinamo mă urmăresc și sper să am evoluții la fel de bune în a doua parte a sezonului, să marchez cât mai mult, iar de la vară să pot să joc pentru Dinamo.

(n.r. Ultima dată când am vorbit ai avut anumite probleme medicale. Mai ești accidentat?) Nu, sunt foarte bine acum. Sper să fiu sănătos de acum înainte, să fiu ferit de accidentări și să reușesc să îmi ating cât mai repede potențialul maxim. (n.r. Ai marcat de 5 ori în 12 meciuri la Afumați. Ți-ai propus vreun target din acest punct de vedere?) Nu mi-am setat un obiectiv legat de goluri, cu siguranță îmi doresc să marchez cât mai mult. Cel mai important e să fiu constant, să joc meci de meci, să fac partide bune în care să îmi ajut echipa chiar dacă nu marchez, iar apoi să joc pentru Dinamo”, a afirmat Valentin Dumitrache, pentru Sport Pe Surse.

  • Site-ul de specialitate transfermarkt.com informează că Valentin Dumitrache are o cotă de piață în valoare de 200.000 de euro. Atacantul poate fi folosit și ca extremă în flancul drept.

Declarația lui Andrei Nicolescu: „Dumi e o opțiune serioasă”

Andrei Nicolescu a discutat despre tinerii lui Dinamo care joacă în ligile inferioare, după cum am precizat anterior. Administratorul special din „Ștefan cel Mare” a transmis care este dorința sa cu privire la Valentin Dumitrache.

„Darius Gavrilă, acum la Tunari, e foarte important pentru noi. Sperăm să joace și în Liga a 2-a, la Tunari. Cu siguranță, vrem să-i chemăm pe toți înapoi, să-i vedem în presezon. Acum, rapid, dacă mă întrebați, cred că Dumi de la Afumați e o opțiune serioasă (n.r. – atacantul Valentin Dumitrache, 21 de ani). Îmi doresc să își continue forma, să prindă cât mai multe meciuri și să aibă evoluții constante și bune acolo.

Mai sunt și alți jucători pe care îi așteptăm înapoi, să vedem cât de mult s-au dezvoltat. Inclusiv frații Irimia vor reveni la finalul sezonului. Ei au plecat doar ca să prindă minute la Metaloglobus”, a comunicat Andrei Nicolescu, citat de gsp.ro.

Distribuie

Urmărește-ne pe

Ultima oră
Cele mai citite

Articole similare