Dorinel Munteanu (56 de ani) revine în fotbalul românesc.
Dorinel Munteanu devine unul dintre cei mai bine plătiți antrenori din Superliga
Chiar dacă a spus că vrea să preia o echipă din vară, Dorinel Munteanu a acceptat în cele din urmă oferta celor de la Sepsi. Formația din Sf. Gheorghe a rămas în play-out și traversează un moment greu, iar Laszlo Dioszegi este disperat să redreseze situația.
Pentru asta, Dioszegi a apelat la Munteanu, însă nu i-a fost deloc ușor să-l convingă. Antrenorului i-a fost propus inițial un contract de 15.000 de euro lunar, însă propunerea celor de la Sepsi ar fi crescut ulterior.
Digi Sport notează că Dorinel Munteanu avea un salariu de aproximativ 16.000 – 18.000 de euro la Galați. Cel mai probabil, aceasta va fi și suma pe care o va încasa antrenorul la Sepsi.
Dorinel Munteanu, în vizorul presei din Ungaria
Liber de contract de la finalul anului 2024, după despărțirea de Oțelul Galați, Dorinel Munteanu a fost tatonat de echipe precum FC Voluntari, FCU Craiova sau Gloria Buzău, însă nu a dat curs niciunei propuneri. Între timp, „Neamțul” a ajuns la un acord cu Sepsi și urmează să fie prezentat oficial.
La scurt timp după anunțul făcut de Laszlo Dioszegi, presa din Ungaria a reacționat.
„Patronul lui Sepsi a anunțat că a ajuns deja la o înțelegere cu Dorinel Munteanu, aflat în prezent în străinătate, pe care îl așteaptă în cel mai scurt timp să semneze contractul. Deținătorul recordului în privința prezențelor la naționala României a fost antrenorul Oțelului Galați până în decembrie, când și-a dat demisia din cauza problemelor financiare ale clubului.
Antrenorul în vârstă de 56 de ani a lucrat deja pentru majoritatea echipelor de top din România (CFR, FCSB, Dinamo), pentru rușii de la Mordovia Saransk și Kuban Krasnodar, precum și pentru azerii de la Qabala. Cele mai mari performanțe le-a obținut la Galați: în 2011 a devenit campion cu Oțelul, iar anul trecut a jucat în finala cupei„, au scris maghiarii.